Noutati :

Sute de oameni de afaceri din Romania participa la China Brand Fair

24 aprilie, 2019 - 09:37 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ECONOMIC
0

TIMISOARA. Intalnire importanta, la Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis. Cei mai importanti actori implicati intr-unul dintre cele mai mari evenimente expozitionale din Europa de Est au ajuns la Timisoara.

Este vorba despre China Brand Fair, eveniment care, anul acesta, reuneste 3 expozitii intr-una singura si care va avea loc in perioada 3-5 iunie, la Budapesta, in Ungaria.

„Gazduim China Brand Fair la Budapesta de 5 ani deja, iar in acest an avem 3 evenimente cu teme diferite. Unul se concentreaza pe ajutarea expozantilor chinezi sa gaseasca cumparatori in regiune. Altul este un targ de servicii, care se axeaza pe turism, cooperare, copyright, educare si o cooperare in domeniul medicinei. A treia parte este targul de exporturi, incercam sa ajutam companiile de aici sa isi vanda produsele in China. Sunt cele 3 axe principale ale acestui eveniment. Pe langa aceasta dorim sa invitam vizitatorii din mai multe tari, inclusiv Romania la targ. De fapt, in acest an, Romania este cel mai important partener al nostru, vom avea multi vizitatori din Romania. De asemenea avem si aceasta varianta de intalniri online cu ajutorul dispozitivului pentru vizitatorii care nu pot ajunge la Budapesta la eveniment. Oferim aceasta oportunitate de a se intalnii cu exponentii chinezi online si sa discute prin intermediul dispozitivului nostru pentru a explora oportunitatile de afaceri”, a declarat directorul CECZ Budapesta, Nancy Jin.

Participantii la expozitie vor avea posibilitatea sa inteactioneze cu oameni de afaceri din Europa Centrala si de Est si sa lege relatii cu cei din China.

„Pana anul trecut ne-am concentrat pe furnizorii chinezi pentru diferite tari, dar de anul trecut si in acest an oferim noi posibilitati pentru producatori din Europa centrala si de est sa isi expuna produsele in fata chinezilor. Le oferim standuri gratuite pentru ca firmele din Romania sa isi prezinte produsele, apoi le oferim posibilitatea sa isi incarce oferta pe site-ul nostru astfel incat toti cumparatorii chinezi sa poata cauta continuu in baza de date romana daca vor sa cumpere specialitati, mancare, produse agricole, comsetice romanesti, si vor gasi acolo datele de contact ale furnizorilor din aceasta tara. Pe langa asta organizam un mare dineu in cadrul caruia punem la dispozitie un stand la care 600 de oameni de afaceri chinezi si membrii ai delegatiilor guvernamentale pot veni sa vada, sa atinga si sa incerce produsele. Astfel oferim posibilitati si online si offline si, daca aduc mai multe mostre in Ungaria, oferim colturi dedicate in showroom, pentru specialitati romanesti, produse culinare romanesti… Si primim peste 100 de delegatii la inalt nivel, deci sustinem si incurajam complet furnizorii, producatorii sa vina la acest targ si sa se foloseasca de toate aceste posibilitati… Asteptam 300 de vizitatori din Romania. Deocamdata este in intocmire lista pentru ca avem un manager pe Romania, pentru ca Romania este o tinta pentru noi. Cat despre expozanti, inca mai strangem aplicatii pentru ca avem o lista de cumparatori chinezi care vin si pot aplica. Ne asteptam la 10 expozanti din tara dumneavoastra. Din China asteptam 320 de expozanti pe partea de furnizori si manufacturieri si 50-60 pe turism si educatie si poate 60-70 de expozanti din alte 8-9 tari”, a declarat Zsuzsanna Gal, director de dezvoltare CSCZ Budapesta.

In plus, in cadrul expozitiei, agentilor economici din Romania li se vor facilita intalniri cu oamenii de afaceri chinezi, atat online, cat si offline.

„Foarte multi participanti vor fi la aceasta expozitie. Cei 300 despre care se spune ca vor veni din Romania sunt doar cei care se inregistreaza prin camerele de comert si din cauza aceasta beneficiaza de anumite facilitati, si anume 2 nopti cazare gratuita in Budapesta. Celalalte firme, totul merge pe primul venit, primul servit, mai ales ca CECZ tine legatura cu firmele din centrul si estul Europei prin camerele de comert. Noi incurajam firmele care o sa vina la expozitie sa se inregistreze prin camerele de comert. O pot face si singuri. Site-ul o pot face chinabrandfair.eu. Acolo vor gasi toate informatiile si in jurul mijlocului lunii mai toate firmele chineze exponente cu toate profilurile lor le vor gasi acolo. Ceea ce face CECZ sau eu ca reprezentant al lor in Romania, al Casei romano-chineze, e sa punem la masa discutiilor firme romanesti cu firme chinezesti. Mai departe depinde de ei daca business-urile se realizeaza sau nu. Cu trecerea timpului, neincerederea, frica de a face business cu chinezii scade tot mai mult, cu cat acest Central European Cooperation Zone, care e finantat de Ministerul Economiei din China, traieste din banii chinezilor, aceasta firma are o baza de date verde si orice firma romaneasca sau din centrul si estul Europei care doreste sa faca un mic business cu o firma chinezeasca poate sa apeleze la CECZ gratuit si poate obtine o firma cu care sa colaboreze in domeniul in care doreste si care este 100% sigura, care nu prezinta riscuri de neplata sau orice fel de riscuri”, a spus Sandor Rusz, presedintele Casa Romania-China.

Editia de anul acesta a China Brand Fair propune 3 expozitii in una singura:

– CHINA BRAND FAIR – Pe o suprafata de 12.000 mp, vor expune 320 de companii chineze abilitate de Ministerul Comertului al Chinei (MOFCOM), din 16 domenii de activitate.
– SHANDONG CULTURE EXHIBITION – Vor fi prezente 40-50 standuri din domeniile: Cultura (drepturi de autor, film&TV, patrimoniu, arta culinara); Turism (agentii de turism, produse si destinatii turistice); Sport (competitii, turism sportiv, cluburi, articole sportive); Medicina chineza (universitati, spitale, clinici, producatori de medicamente si remedii).
– CEE EXPORT FAIR – Sunt disponibile standuri nationale colective pentru firmele care doresc sa-si faca cunoscute pe piata chineza produsele si serviciile in vederea exportului, in domeniile: agricultura, industrie alimentara, articole pentru copii, produse de sanatate, articole de uz casnic, artizanat, arta traditionala. Materialele promotionale pot fi lasate in Showroom-ul permanent al CECZ. Informatii suplimentare sunt disponibile pe site-ul evenimentului: http:// www.chinabrandfair.eu/.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...