
TIMISOARA. „Sunt bipolar”, expresia folosită frecvent pentru a descrie schimbări normale de dispoziție, creează confuzie și, din păcate, banalizează o afecțiune psihiatrică severă. Expresia este folosită în mod greșit.
Cu toții avem zile mai bune și zile mai grele. Putem fi iritați dimineața și mai relaxați seara, dar asta ține de natura umană. Boala înseamnă, însă, episoade extreme, greu de controlat, cu schimbări intense, care nu depind de un context anume, nu apar de la o oră la alta și nu sunt „controlabile” prin voință.
Astăzi, de Ziua Mondială a Tulburării Afective Bipolare, vorbim despre ceea ce este, cu adevărat, tulburarea afectivă bipolară, dincolo de mituri și etichete folosite greșit.
Tulburarea afectivă bipolară este o afecțiune psihiatrică în care dispoziția nu mai variază în limitele obișnuite, ci apar episoade clare, intense, de două tipuri: unele în care persoana are energie foarte crescută — vorbim de manie sau hipomanie — și altele în care apare depresia. Nu sunt simple stări de moment, ci perioade care durează zile, săptămâni sau chiar mai mult și care influențează profund viața pacientului.
„În fazele de manie sau hipomanie, persoana poate dormi foarte puțin fără să se simtă obosită, poate vorbi mult și rapid, poate avea multe idei și planuri în același timp. Devine impulsivă, face cheltuieli exagerate și ia decizii riscante. În formele mai intense, aceste stări pot merge mai departe și pot apărea convingeri puternice care nu corespund realității. De exemplu, pacientul își imaginează că are abilități speciale, un rol important sau chiar o misiune aparte.
În episoadele depresive, apar tristețea persistentă, lipsa energiei, pierderea interesului pentru lucruri care înainte îi făceau plăcere, dificultăți de somn sau de concentrare, retragere socială, idei de vinovăție sau inutilitate. Aceste stări nu sunt trecătoare și nu dispar de la sine”, spune dr. Maria-Angela Toth, medic primar psihiatru Spitalul Clinic CF Timișoara.
Cu tratament adecvat și monitorizare, mulți pacienți pot duce o viață echilibrată și funcțională. Tratamentul poate include medicație, psihoterapie și ajustări ale stilului de viață.
„Este important să nu ne grăbim să punem etichete, dar, în același timp, să nu ignorăm semnele atunci când devin persistente și afectează viața de zi cu zi. Tulburarea afectivă bipolară nu este o „slăbiciune” și nu este o alegere. Este o afecțiune medicală care trebuie înțeleasă și tratată. Iar banalizarea ei îi poate face pe cei care suferă cu adevărat să se simtă neînțeleși sau judecați. În plus, confuzia poate întârzia diagnosticul corect”, spune dr. Maria-Angela Toth, medic primar psihiatru Spitalul Clinic CF Timișoara.
Ziua de 30 martie a fost aleasă ca Ziua Mondială a Tulburării Afective Bipolare, deoarece coincide cu ziua de naștere a pictorului Vincent van Gogh, care, deși nu a avut un diagnostic confirmat de tulburare afectivă bipolară, este asociat simbolic cu sănătatea mintală și suferința psihică.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
adica femeile in general, nu exista asa boala