Suma fabuloasa investita in oraselul ca-n filme de la Iulius Mall Timisoara. Vom avea cea mai inalta cladire din Romania in OpenVille. Cand va fi gata?

TIMISOARA. Dupa cum opiniatimisoarei.ro a anuntat deja, cel mai mare centru comercial din Timisoara va fi transformat intr-un complex ca-n filme, cu multiplex, piata de produse organice, sala de congrese, cafenele, restaurante, puburi, gradini suspendate, acoperisuri verzi, carusel, patinoar… si nu numai. O investitie de peste 220 de milioane de euro, anunta reprezentantii Iulius Mall.

Compania Iulius Management Center va investi peste 220 milioane de euro intr-un proiect multifunctional de regenerare urbana, care va deveni un reper pentru dezvoltarea durabila a Timisoarei. Creat dupa conceptul „lifestyle center”, Openville va reuni functiuni de office, retail, parc si entertainment. Investitia reprezinta cea mai mare infuzie de capital privat in sectorul de real estate din vestul tarii, fiind al doilea proiect de tip mixt din portofoliul companiei, dupa ansamblul urbanistic Palas Iasi.

CITESTE SI: Noi imagini cu complexul ca-n filme ce va ‘rasari’ la Iulius Mall Timisoara! Se face primul pas pentru extindere! FOTO!

„Prin Openville, compania Iulius Management Center, specializata in dezvoltarea proiectelor mixte de real estate, continua misiunea inceputa acum 10 ani, la inaugurarea Iulius Mall Timisoara, de a schimba in bine viata comunitatii. Vom crea un spatiu vibrant, ce va transforma Timisoara intr-un oras cosmopolit, pe care locuitorii sai, deschisi spre multiculturalitate, il merita. Totodata, proiectul va dezvolta un pol de business regional, care va stimula cresterea economica si va crea mii de locuri de munca”, a declarat Iulian Dascalu, presedintele grupului de companii Iulius.

open-ville-iulius-mall-timisoara-1

Primul concept al proiectului Openville Timisoara a fost creat de compania Jerde din S.U.A., una dintre cele mai mari case de arhitectura si planificare urbana la nivel mondial, cu filiale in Los Angeles, Hong Kong, Amsterdam si Dubai. Adaptarea la conditiile actuale de piata si integrarea conceptului la linia urbanistica a Timisoarei au fost realizate de arhitectul Radu Mihailescu. Arhitectul timisorean a conceput proiectul multifunctional Palas Iasi, premiat in 2013, la Varsovia, cu doua distinctii – „Building of the Year in Southeastern Europe” si „Retail Development of the Year” – oferite de Central & Eastern European Real Estate Quality Awards.

27 de etaje si 155 m! La Timisoara vom avea cea mai inalta cladire din Romania si cel mai mare parc din vestul tarii

Openville va avea o suprafata total construita de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timisoara va fi parte integrata a proiectului. Cea mai mare pondere o va avea componenta de birouri, care, prin arhitectura de inalta clasa si finisajele impresionante, va impune noi standarde pe piata dezvoltarilor office din Romania.

In total, vor fi construite 7 imobile de birouri clasa A, cu o suprafata totala de peste 131.000 mp inchiriabili, printre care si cea mai inalta cladire din Romania. Acestea vor forma polul de business al regiunii, destinat companiilor multinationale cu planuri de expansiune, unde vor lucra aproximativ 13.500 de persoane.

Una dintre principalele atractii ale Openville va fi parcul, cel mai mare din vestul tarii, desfasurat pe o suprafata de peste 55.000 mp, o adevarata oaza de relaxare in aer liber, cu locuri de joaca pentru copii, carusel, patinoar, fantani arteziene, piatete pentru evenimente, peste 1.000 de arbori si 20.000 de arbusti.

Openville va defini experienta shoppingului la cel mai inalt nivel, completand atractiile oferite de Iulius Mall Timisoara cu un nou mix de branduri, peste 100 de magazine, restaurante si cafenele tematice. Multiplex cu 15 sali de cinema si cel mai mare loc de joaca vor fi alte optiuni pentru petrecerea timpului liber.

O alta premiera o reprezinta zona de fresh market, care va cuprinde restaurante de tip fast food, dar si brutarii, carmangerii si locatii cu produse alimentare naturale.

Openville va include si patru sali pentru evenimente speciale, cu o capacitate totala de 2.500 de persoane, care vor gazdui congrese, seminarii, conferinte de business, intalniri corporate si petreceri private.

Clientii vor beneficia in Openville de 3.750 de locuri de parcare, subterane si supraterane, dotate cu un sistem inteligent de ghidare, care ii va ajuta pe soferi sa gaseasca foarte usor locuri libere.

Lucrarile de constructie vor incepe in aceasta toamna, iar pana la finalul anului 2016 se vor inaugura 33.000 mp de spatii office. Prima faza de dezvoltare va fi finalizata in ultimul trimestru din 2017 si va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail si parcul. A doua etapa va presupune dezvoltarea de spatii office pana la suprafata de 131.000 mp, in functie de cerintele pietei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Chiar ca arata ca in filme, cel putin pe hartie. Daca se va finaliza proiectul asta, jos palaria pentru investitor.

  2. E bine ca se fac planuri cu acea zona ingrozitoare.
    In schimb, e o mare rusine faptul ca a ramas in stadiul actual atatia ani, si ca nimeni nu a facut ceva cu adevarat in ultimii 25 ani pentru acea zona extrem de centrala. In stadiul acesta mai sunt extrem de multe zone ale orasului.

  3. Dar spatii verzi mai raman in Timisoara, daca se construieste intr-una?

    • 1. Ti se pare ca acolo este un spatiu verde? Pe langa asta, daca citesti mai atent, este prevazut si un parc, cel mai mare din vestul tarii si 2. Este o investitie privata, ce treaba are un investitor privat cu spatiile verzi? Aia e problema municipalitatii.

      • Bre enteligentule, „investitoru privat” nu face ce vrea pe terenul lui, ca nu e la tara. Trebuie sa respecte PUZ, PUG, care prevede care sunt spatii verzi, administrative, rezidentiale, asa ca nu e de capul lui doar pentru ca „e teren privat.”
        Si ar fi bine sa se prezinte si cine e proprietarul terenurilor, pentru ca ultima data si Primaria avea teren in zona.
        Pentru cine nu stie „Mall”-ul a fost construit pe teren public, printro asociere dubioasa intre Primaria Timisoara reprezentata de Ciuhandu si puiul de securist moldovean Dascalu. Clauzele contractului si beneficiile castigate de Primarie prin cedarea gratuita a unui teren imens in centrul orasului sunt inca o necunoscuta.
        Asa ca mai incet cu pianul pe scari si cu felicitarile pentru „initiativele private”. Pe langa „beneficiile” care le va genera un nou sir de cladiri de birouri in centrul orasului traficul in zona va fi dat peste cap complet. La fel cum va fi si la viitorul mall din Lugojului cu viitorul sens giratoriu de pe Barnutiu sau cu linia de tramvai ce va trece prin mijloculul drumului la mallul din Sagului.
        Nu am nimic impotriva cu vreo investitie privata cat timp nu face mai mult rau decat bine. Daca noua reconfigurare a principalelor artere din zona va fi in stare sa preia noul trafic generat de noul centru de afaceri foarte bine, dar ma indoiesc ca o va face. Apropo largirea bv Antenei se face prin schimburi de terenuri intre Primarie si Cristesti, nu intre Primarie si terenurile lui Dascalu cum ar fi normal daca largirea strazii se face pentru a oferi acces la noul Openville.
        Iar 3700 locuri de parcare pentru un nou „cartier” in care vor lucra 13.500 oameni, fara vizitatori, e o gluma proasta. Daca tot construiesc zeci de cladiri noi de ce nu fac si una sau cateva doar cu parcari supraetajate care sa ofere locuri suficiente de parcare raportate la cladirile construite.
        Cat despre mega-parcul promis, ar face bine cineva sa se uite pe planurile aprobate tot de aceeasi Primarie pentru constructia Mall-ului initial si cu parcul ce apare in planuri inspre Cimitirul Eroilor dar nu a mai fost realizat niciodata. Nicio vorba, nicio penalizare pentru nerespectarea planurilor aprobate de Primarie. Atunci de ce sa ne asteptam ca vor fi respectate promisiunile acum?

  4. Probabil ca s-a strecurat o greseala…55.000 mp (adica 5,5 ha) este parcul si este cel mai mare din vestul tarii? Ma indoiesc. Parcul Central este mai mare decat atat…sau Parcul Botanic. In fond este vorba despre o suprafata de 500 / 100 m

  5. O sala de concerte nu putem sa facem. Un stadion municipal!

  6. Potrivit unora, ar fi mai bine sa nu se mai construiasca nimic, pentru ca apoi sunt create prea multe locuri de munca si prea putine locuri de parcare. Eu una m-as bucura sa se faca cat mai multe astfel de proiecte, unde sa se angajeze cat mai multi oameni, chiar daca ar trebui sa mearga la lucru cu bicicleta. Dar sunt convinsa ca vor fi si suficiente locuri de parcare, ca nu e nimeni nebun sa faca un asemenea proiect si sa nu ia in calcul toate detaliile.

  7. Sunt mari mincinosi.
    Cei de la Iulius Mall, cand au inceput constructia primului Mall au promis ca vor face un parc pe locul actualului corp in care se afla Auchan. Si pana la urma se pare ca e mai rentabil financiar sa maresti spatiile comerciale pentru ca acestea aduc venit, iar parcul nu aduce

  8. Timisoara e un oras minunat, insa daca se va umple de mall-uri si cladiri inalte, nu va mai ramane asa. Nu prin betoane și mall-uri vom intrece alte orase, ci prin o calitate a vietii mai buna oferita timisorenilor (mai multe spatii verzi, mai multe piste de biciclete facute cum trebuie, mai putina poluare de la Continental, trafic fluidizat, centura, transport in comun pus la punct si accesibil, etc.).
    Rasar mall-urile ca cipercile dupa ploaie; dar de unde si atata putere de cumparare? Au timisorenii prea multi bani si n-au ce face cu ei? Chiar avem nevoie de 3 mall-uri?

  9. Se vede ca e proiectat de un roman cladirile alea arata ca curu, parca sunt cladiri care in alte tari se demoleaza fidnca arata prea urat iar la noi se construiesc. Proiectantul nu a vazut niciodata Shanghai sau Dubai sau Tokyo? Jesus

  10. Stiti doar sa aruncati cu zoaie. Acum sunteti mândri de investitia ” moldoveanului securist” din Iasi? De viziunea lui? Vă place parcul? E frumos? E mare? Si de faptul ca v-a repus pe harta României sau a …ce vreti voi…Transilvaniei, Banatului, sau a economiei si turismului regional? Cu bătaie până in Serbia si Ungaria…! Vă freca Clujul cu mega-făloşenia propagandei lor de v-au scos peri albi. Răi mai suntem, noi , moldovenii ăştia cărora le refuzati un pahar cu apă când intra intr-o farmacie in Tm. Nu vad nici o investitie in Iasi facuta de un timisorean dar Dascalu, un iesean v-a umplut de mândrie. Le-ati luat fatza rivalilor vostri. Iar cat despre vrajeala de Cluj, aflati ca totul e super umflat cu minciuni dar e un adevar acolo: oficial cel mai bogat „clujean” e un ieşean- Ştefan Vuza. Mai treceti Carpatii fratilor ca s-ar putea sa ramaneti uimiti. Sotia mea e timisoreancă dar nu ar da Moldova si Iasiul astea amarâte pe locul ei de bastină. Posibil sa incepeti sa aruncati iar cu zoaie in noi dupa comentariul acesta, dar sa stiti ca de 100 de ani doar asta faceti si in atatia amar de ani am invatat sa facem din ele cele mai bune creme . De aia femeile noastre sunt atat de frumoase .