Un student traficant de droguri care vindea cannabis chiar pe holurile Universitatii de Vest din Timisoara a fost prins in flagrant

TIMISOARA. Universitatea, o piata excelenta pentru desfacerea drogurilor! Asta pare sa-si fi spus un student de la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul UVT care a fost prins pe cand vindea cannabis chiar si in incinta scolii.

Politistii de la Antidrog au prins de veste si i-au organizat lui V. P. un flagrant ca la carte.

L-au urmarit mai multa vreme pana cand au aflat intreg mecanismul afacerii cu „iarba”. Convins ca „la vedere” e cea mai buna ascunzatoare, studentul oferea cannabis cu 50 de lei gramul chiar pe holurile Universitatii de Vest. Politistii, coordonati de un procuror DIICOT, au si cumparat „marfa” de la tanar.

La ultima tranzactie insa, l-au saltat. Scena s-a petrecut in plin centrul Timisoarei, in apropiere de Castelul Huniade care adaposteste Muzeul de Istorie a Banatului. Studentul isi daduse intalnire cu un client, dar imediat dupa ce a vandut 3 grame de cannabis, s-a trezit inconjurat de oamenii legii. La perchezitia pe care politistii i-au facut-o baiatului acasa au mai descoperit alte 5 grame de iarba.

Judecatorii Tribunalului Timis au decis arestarea pe o perioada de 29 de zile a traficantului de droguri la Universitatea de Vest.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.