
TIMISOARA. Începutul toamnei calendaristice aduce la Timișoara o nouă operațiune de dezinsecție.
Astfel, în perioada 2 – 7 septembrie, în măsura în care și vremea o va permite, se va desfășura dezinsecția la sol, pe perioada nopții, intre orele 22.00 – 06.00, care vizează combaterea căpușelor, țânțarilor și larvelor.
În acest interval orar timișorenii, și în special copiii sau persoanele în vârstă, cardiacii, astmaticii sau cei care au alergii al diverși compuși chimici sunt sfătuiți să nu stea în apropierea utilajelor care pulverizează soluțiile.
De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise pe perioada operațiunii de dezinsecție.
„Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).
Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.„, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!