Opinia Timisoarei

Stii sa colectezi corect separat deseurile? In sistemul ‘Platesti pentru cat arunci’, care va fi implementat de RETIM in Timis, vei achita factura in functie de volumul de deseuri din pubela. Video

TIMIS. RETIM se pregateste sa implementeze un nou sistem prin care se doreste scaderea cantitatii de deseuri care ajunge la groapa de gunoi, dar propune diminuarea facturilor. Conditia este ca deseurile sa fie separate cat mai corect.

Aceasta sortare a diferitelor tipuri de resturi ar trebui sa inceapa din propriile noastre case.

Astfel, in pubela neagra vor fi depuse scutece, tampoane, cenusa din sobe, oase, excrementele animalelor de casaresturile de vegetale tratate cu pesticide, lemnul tratat sau vopsit, continutul sacului de aspirator, mucuri de tigara, haine sau materiale textile maruntite sau vesela sparta din portelan sau sticla.

Multe dintre resturile care ajungeau pana acum in acelasi recipient, vor trebuie aruncate separat, in noua pubela maro. Vorbim aici despre resturi alimentare(produse lactate, oua intregi, resturi de carne si peste gatite), resturi de paine, cereale, zat de cafea, resturi de ceai, par, blana, coji de oua sau nuca, rumegus, fan,paie, plante de casa, cenusa din soba(cand se arde doar lemn).

In noul sistem propus de RETIM, in pubela galbena vom pune doar deseurile reciclabile din plastic sau metal. Vorbim aici despre peturi de apa, suc sau bere sau doze sau conserve goale. Acestea vor fi depuse in recipient dupa clatire.

Hartia si cartonul, care pana acum ajungeau tot in tomberoanele galbene, vor avea locul lor in noul recipient de culoare albastra. Ambalajele de carton de mari dimensiuni trebuie sa fie pliate sau rupte. Atentie! Cutiile din carton in care au fost ambalate alimente NU vor fi depuse in acest recipient, ci in cel negru.

Ambalajele din sticla sau borcanele vor depuse si de acum inainte in clopotele verzi, dupa ce au fost golite si clatite cu apa. Trebuie sa tinem cont de asemenea de faptul ca este interzis sa abandonam becuri si neoane, parbrize de masina, oglinzi, sticla de geam sau cea de termopan langa clopotele verzi. In cazul in care clopotul verde in care vreti sa aruncati sticlele este plin, puteti scana codul QR aflat pe recipient si veti accesa harta clopotelor aflate in apropiere si frecventa colectarii.

Daca aceste reguli de colectare selectiva vor fi respectate, deseurile nu vor fi amestecate, iar cele reciclabile vor fi turtite sau pliate, volumul fiecarui recipient va fi unul mai scazut, iar clientul va plati strict pentru cantitatea din pubela.

Tarifele vor fi diferite pentru fiecare tip de deseu. In cazul in care resturile vor fi amestecate in pubele, timisenii vor fi taxati de 3 ori mai mult decat cel mai mare tarif aplicat.

Pana la implementarea programului „Plateste pentru cat arunci„, timisorenii sunt sfatuiti sa respecte regulile de colectare separata in vigoare si sa depuna fiecare tip de deseu in pubela regulamentara existenta. Ghidul de colectare separata poate fi consultat AICI.

Pentru mai multe informatii despre colectarea separata corecta a deseurilor, putetio consulta site-ul retim.ro sau puteti contacta compania la numarul de telefon 0374885692 sau la adresa contact@retim.ro.

Exit mobile version