Stephan Schlei, omul care a facut autostopul aproape 2 milioane de kilometri ca sa vada Poli Timisoara – Unirea Urziceni

Stephan Schlei

Stephan Schlei este un cetatean german care din anii ’70 pana acum face autostopul pentru a ajunge la meciuri de fotbal in toata lumea. Luni seara a poposit in Banat, iar marti a plecat spre Bulgaria.

Autostopistul calatoreste fara bani, doarme sub cerul liber si traieste din bunavointa oamenilor cu care se intalneste. „Planuiam un tur al stadioanelor din Romania inca de acum cativa ani, cand in prima liga erau 16 echipe. Acum reusesc sa-l termin, acesta este a 16-a echipa dintre cele care erau atunci in Liga 1. Anul acesta am vazut doua meciuri in Romania. Am stat cinci zile la Buzau pentru a vedea meciul de Liga a 2-a dintre Buzau si Farul, pentru ca am vrut neaparat sa vad Farul Constanta. Stadionul lor l-am vazut acum doi ani, cand am fost la Romania – Serbia, si am zis ca trebuie sa vad si echipa, daca tot am vazut arena. Am mai fost in Romania pe vremea cand era nevoie de pasaport, dar acum imi este mult mai usor”, a spus Stephan Schlei, care la Timisoara a primit o acreditare si a urmarit meciul la masa presei. Acesta are o casa in oraselul Ratingen din Germania, insa aceasta este doar un popas in calatoriile sale.

Prima sa calatorie cu autostopul a fost una intre Germania si Elvetia, in 1972, la varsta de 16 ani, iar Schlei a inceput sa faca acest lucru „serios” pentru fotbal. Fiind un fan al Fortunei Düsseldorf, a facut timp de zece ani autostopul intre acest oras si Berlin, unde studia, pentru a vedea meciurile echipei favorite, aproape in fiecare weekend. „Cand calatoresc intr-o tara, scopul meu principal este sa vad un meci in capitala. De aceea, de exemplu, nu am mers in Irak. Puteam sa intru in tara cu pasaportul, pe la granita cu Turcia, nicio problema, dar nu aveam voie sa merg la Bagdad, asa ca am renuntat”, a povestit versatul calator, care mai are o echipa favorita, FC Liverpool, unde a fost de asemenea la sute de meciuri.

Acesta a avut si cuvinte de lauda pentru fotbalul romanesc. „De cand am fost in Romania ultima oara, acum opt ani, fotbalul s-a dezvoltat mult, acum am vazut ca se construiesc noi stadioane, ceea ce e bine. In plus, imi place ca echipele din capitala nu mai domina campionatul, cum era mai demult”, a spus Stephan Schlei. Microbistul era la curent cu situatia din Liga 1, inainte de inceperea partidei dintre Poli Timisoara si Urziceni se interesa de scorul de la Branesti cu Otelul, si a urat succes alb-violetilor in meciul decisiv din etapa urmatoare.

Neamtul merge la meciuri de fotbal de la varsta de 11 ani, iar de atunci a vazut aproximativ 2.800 de partide „pe viu”, pe aproximativ 1.400 de stadioane din toata lumea. Inainte ca Guiness Book sa scoata performantele privind calatoria cu autostopul dintre recordurile sale, germanul era mentionat drept omul care a calatorit cel mai mult pe aceasta cale. La ora actuala, dupa 30 de ani de astfel de „vacante”, Stephan Schlei a strans nu mai putin de 1,8 milioane de kilometri calatoriti prin bunavointa soferilor din toata lumea. Initial, Schlei intentiona sa se opreasca la un milion de kilometri si sa scrie o carte din jurnalele sale de calatorie, dar pasiunea pentru fotbal l-a determinat sa calatoreasca in continuare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ba omule, da` cum sa pui asa un titlu la chestia asta?? Omu ala a batut 2 mil de km in total bre, dar sunt sigur ca ti-ai dat seama numai ca voi astia de la opinia ati face orice sa fiti senzationali