Start la BACALAUREAT 2016! Tot mai putini elevi dau examenul in Timis. Cand vom vedea rezultatele?

TIMISOARA. Au inceput emotiile pentru absolventii de liceu. Luni dau piept cu unul dintre cele mai importante examene din viata lor: Bacalaureatul. Astfel, in primele doua saptamani de examen, acestia vor sustine probele de competente, apoi vor urma probele scrise.

„Avem 4317 de elevi inscrisi la aceasta sesiune de Bacalaureat, fara de 5199, cati au fost anul trecut. De luni incep probele de competente. Noi ne-am intalnit cu directorii, am stabilit tot ceea ce este de facut, centrele sunt pregatite. Competentele lingvistice se vor da in fiecare dintre scoli, iar probele scrise se vor desfasura in cele 14 centre organizate”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Mihaela Petrov, inspector general adjunct.

Luni, in 13 iunie, tinerii vor trebui sa dovedeasca faptul ca stapanesc limba romana. Doua zile mai tarziu, absolventii de liceu vor sustine proba orala in limba materna, iar apoi, intre 21 si 24 iunie, vor trebui sa arate cat de bine stiu sa foloseasca computerul. Examenele orale se incheie cu proba de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba straina, care se va desfasura intre 27 iunie si 1 iulie.

Emotiile cele mai mari sunt legate si anul acesta de probele scrise. Si de data aceasta, tinerii vor fi supravegheati atat video, cat si audio, iar prin sondaj, inregistrarile vor fi urmarite dupa fiecare proba scrisa a examenului.

Din data de 4 iulie, absolventii vor sustine probele scrise ale bacalaureatului astfel:

4 iulie 2016 Limba si literatura romana – proba E)a) – proba scrisa
5 iulie 2016 Limba si literatura materna proba E)b) – proba scrisa
6 iulie 2016 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisa
8 iulie 2016 Proba la alegere a profilului si specializarii – proba E)d) – proba scrisa

Primele rezultate ale BAC-ului vor fi afisate in 12 iulie si tot in aceeasi zi, cei nemultumiti de note vor putea depune contestatii. Dupa solutionarea contestatiilor, in 16 iulie, tinerii vor afla rezultatele finale ale examenului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.