Spectacole de colinde si intalniri cu Mos Craciun, la Iulius Mall

În așteptarea Crăciunului, în Iulius Mall Timişoara răsună colindele. O agendă bogată de evenimente, din care nu lipsesc spectacolele cu melodii de sezon, târgurile şi întâlnirile cu Moşu’, completează sesiunile de cumpărături.

În acest week-end, timişorenii vor găsi la mall numeroase produse naturale şi beneficii pentru sănătate, pe care le pot dărui celor dragi, de Crăciun. Evenimentul va avea loc la parterul mall-ului şi va reuni expozanţi care s-au pregătit cu produse apicole, cosmetice naturale, sucuri, gemuri, siropuri, semințe, fructe uscate, ceaiuri și multe alte propuneri.

Copiii sunt cei mai încântaţi de venirea sărbătorilor de iarnă, astfel că aproximativ 35 de prichindei de la clubul AC Dance Studio s-au pregătit să îl surprindă pe Moş Crăciun cu o reprezentaţie în paşi de dans. Spectacolul va avea loc vineri, de la ora 18.00, în food court.

Tot cei mici sunt şi protagoniştii concertului de colinde de Crăciun al grupului Chromatik Voice din Timişoara. Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 17.00, în food court, peste 40 de copii vor interpreta cele mai frumoase melodii de iarnă.

Duminică, prichindeii au parte de o nouă piesă de teatru de păpuşi. De la ora 12.00, în aceeaşi locaţie, marionetele vor povesti întâmplările lui „Verde Împărat”.

Spre seară, de la ora 16.00, copiii urcă din nou pe scena din food court, de data aceasta într-un spectacol de dans.

Şi anul acesta, cei mici îl pot întâlni pe Moş Crăciun la Iulius Mall. Simpaticul bătrânel va fi prezent zilnic, în perioada 17 – 23 decembrie 2018, la bradul din zona Intersport. În timpul săptămânii, prichindeii îi pot povesti Moşului dorinţele lor între orele 16.00 – 20.00. Sâmbătă şi duminică, 22 şi 23 decembrie, Moşul le dedică și mai mult timp, în intervalul orar 13.00 – 20.00.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.