
TIMISOARA. Regata Bega revine la Timișoara cu o săptămână de navigație, povești de pe apă și activități dedicate tinerilor, între 12 și 20 septembrie.
Aproape 20 de ambarcațiuni vor parcurge Bega din Serbia până la Timișoara, unde navigatorii vor rămâne timp de o săptămână. Momentul central al ediției are loc sâmbătă, 19 septembrie, atunci când Filarmonica Banatul Timișoara și Blazzaj se întâlnesc într-un concert pe apă în Portul Cultural Timișoara.
Regata Bega ajunge în 2026 la cea de-a patra ediție și continuă povestea începută în 2023, odată cu redeschiderea frontierei pe apă dintre România și Serbia pentru ambarcațiuni de agrement după aproape șapte decenii. Din acel moment sosirea navigatorilor sârbi la Timișoara a devenit demonstrația foarte concretă că Bega poate funcționa din nou ca drum între comunitățile celor două țări și că Timișoara poate fi o destinație unită de restul Europei pe apă.
În acest an, ambarcațiunile care vor veni din Serbia până la Timișoara și echipajele lor vor petrece aici o săptămână. Sosirea lor deschide pe 13 septembrie cea mai intensă perioadă din programul Ecluze pe Bega din 2026.
Hărțile vechi ies din colecție
Programul cu public începe luni, 14 septembrie, de la ora 17:30, la Vila Mal, cu „Orașul născut din ape”, o prezentare și un tur ghidat susținute de arhitectul Andrei Chindriș, din partea echipei Ecluze pe Bega.
Pentru această întâlnire echipa proiectului deschide o parte din colecția privată de hărți istorice ale Timișoarei și Banatului. Participanții vor învăța să citească aceste documente de arhivă, să urmărească vechi cursuri de apă și transformări ale teritoriului și să descopere cât de mult din orașul de astăzi poate fi înțeles privind atent o hartă veche. Timișoara este rezultatul unei relații foarte lungi dintre oameni și apă, iar urmele acestei istorii se păstrează în documente care arată un teritoriu uneori greu de recunoscut din perspectiva prezentului.
Navigația se învață la bord
Marți, 15 septembrie, de la ora 17:00, programul se mută direct pe apă. „Saga pe Bega” este un atelier de navigație cu Dan Eftimie, cunoscut drept Piratu’ de pe Bega, organizat la bordul ambarcațiunii Saga 1948. Participanții vor trece prin noțiunile de bază ale navigației și marinăriei, de la siguranță și manevrarea unei ambarcațiuni până la reperele care devin importante atunci când Bega nu mai este privită din mijlocul șenalului navigabil. Saga are ea însăși o poveste lungă pe apă. Construită în Germania în 1948, ambarcațiunea a fost folosită în portul Hamburg, a navigat apoi pe Dunăre și a ajuns în cele din urmă la Timișoara, unde a fost restaurată și readusă la viață. Atelierul nu se va opri la teorie pentru că la final participanții vor ieși cu Saga pe Bega pentru a aprofunda practic o parte dintre noțiunile discutate la bord.
Două seri despre Bega, chiar în fosta clădire Regatta
Pe 16 și 17 septembrie, de la ora 17:30, Departamentul de Hidrotehnică al Universității Politehnica Timișoara găzduiește Conferința pe Bega. Timp de două seri zece specialiști din România și Serbia vor pune în discuție istoria, biodiversitatea, peisajul cultural, hidrotehnica, identitatea urbană și navigația pe Bega. Prima zi pornește din Banatul de câmpie, din relația istorică dintre așezări și apă și ajunge la sistemul viu al râului. A doua zi mută perspectiva spre Serbia, Zrenjanin, sistemul Dunăre-Tisa-Dunăre și posibilitatea dezvoltării unui coridor nautic al Banatului. La conferință participă Cristian Floca, Șerban-Vlad Nicoară, Bogdan Demetrescu, Gicu-Gabriel Arsene, Alex Ciobotă, Aleksandar Bede, Natalija Popov, Ivana Branković, Mirjana Živković și Saša Popov.
Locul întâlnirii are o legătură directă cu tema. Actuala clădire a Hidrotehnicii este fosta clădire a Clubului Regatta, ridicată în 1910 chiar pe malul Begăi, într-o perioadă în care canotajul și viața sportivă pe apă aveau deja o tradiție importantă în Timișoara. După mai bine de un secol un loc construit în jurul relației orașului cu apa găzduiește două seri dedicate trecutului și viitorului aceleiași relații.
Bega anului 2035, imaginată de cei care o vor folosi
Vineri, 18 septembrie, de la ora 17:30, la Vila MAL, Ivana Branković din Serbia coordonează „Bega ca spațiu comun”, o întâlnire participativă destinată tinerilor cu vârste între 15 și 25 de ani. Pornind de la hărți, fotografii și situații concrete de pe Bega, cei care vor participa sunt invitați să privească spre următorii zece ani și să își imagineze ce loc vor avea apa, natura, navigația, cultura și spațiul public în orașul viitorului. Ideile pot deveni desene, modele, texte sau scenarii și vor fi discutate împreună la final. Activitatea se desfășoară în limba engleză, durează aproximativ două ore și nu presupune cunoștințe anterioare de urbanism, ecologie sau arhitectură.
Filarmonica Banatul și Blazzaj, pe o scenă amplasată pe Bega
Punctul culminant al Regatei Bega 4 se va întâmpla sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 21:00. Pentru o seară, Bega devine scenă. Filarmonica Banatul Timișoara și Blazzaj se întâlnesc în Portul Cultural Timișoara, în zona D’arc pe Mal, într-un concert cu scena amplasată chiar pe apă. Publicul va putea urmări spectacolul de pe maluri, cu muzica venind din mijlocul canalului și cu orașul, apa și luminile serii devenind parte din aceeași imagine. Filarmonica Banatul va participa într-o formulă orchestrală cu coarde, suflători și alămuri. Concertul va fi dirijat de Radu Zaharia, orchestrațiile fiind realizate de Gabriel Almași, într-un program construit alături de Blazzaj. Întâlnirea are și o istorie în cadrul proiectului, deoarece trupa Blazzaj a fost prezentă încă de la prima ediție Ecluze pe Bega, atunci când au oferit publicului un concert în mișcare, de pe Pelican, pe Bega. În 2026 ideea este dusă mai departe într-o formulă mult mai amplă, în care scena nu mai călătorește pe apă, ci se așază în mijlocul ei, publicul ocupând malurile și vechiul Pod al Episcopilor care străjuiește Portul Cultural Timișoara. Concertul sintetizează una dintre ideile care au stat de la început la baza proiectului, aceea că Bega poate fi folosită ca spațiu cultural, devenind pentru o seară locul unei întâlniri de neuitat între două repere muzicale ale Timișoarei. Accesul la concert este liber.
Regata se încheie alături de cei mici
Duminică, 20 septembrie, de la ora 10:00, programul continuă cu Paselier #4, alături de Alexandra Recășan. Este penultima întâlnire din seria de activități prin care cei mici sunt invitați să descopere Bega, malurile și viețile din jurul apei prin explorare și lucru direct.
În paralel cu programul Regatei, expoziția RE.Flux pe Bega rămâne deschisă la Vila MAL. Expoziția urmărește transformările peisajului de la izvoarele Begăi până la vărsarea în Tisa și poate fi vizitată joi și vineri între 16:00 și 20:00, respectiv sâmbătă și duminică între 10:00-13:00 și 16:00-20:00. De la Vila Mal poate fi parcurs și traseul RE.Descoperim, care readuce în atenție cele zece sculpturi realizate în Parcul Alpinet în cadrul Simpozionului de sculptură din 1984.
Toate activitățile cu public din programul Regata Bega sunt gratuite. Pentru întâlnirile cu număr limitat de participanți este necesară înscrierea prealabilă, detaliile fiind disponibile pe canalele Ecluze pe Bega și pe pagina calendarului programului, luma.com/ecluze2026.
Ecluze pe Bega este un proiect început în 2022 și continuat an de an de o echipă formată în jurul unor preocupări comune pentru patrimoniu, navigație și peisajul natural al Begăi. Începând din 2025, proiectul este dezvoltat de Asociația Culturală Ecluze, fondată de D Proiect, Club D’arc și Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria.
Informații despre evoluția proiectului și detalii despre evenimente pot fi găsite pe pagina oficială de Facebook – www.facebok.com/ecluzepebega și pe contul de Instagram – www.instagram.com/ecluzepebega.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Foarte frumos poate se schimba și acele bănci de pe treptele Begăi că sunt toate rupte mai au și reclama la ecluze bega
O regată reprezintă o competiție sportivă nautică formată dintr-o serie de curse de ambarcațiuni (veliere, caiace, bărci cu vâsle sau șalupe). Termenul provine din limba venețiană (regata însemna „întrecere” sau „competiție pentru supremație”)…
Deci puneti mana si mai cititi