TIMIȘOARA. Accident, vineri după-amiază, lângă Timișoara. O șoferiță de 66 de ani a pătruns pe contrasens la Sag și a izbit două autoturisme.
În urma impactului, 3 femei au fost rănite.
„Astăzi, 22 august a.c., în jurul orei 15:10, o femeie de 66 de ani a condus un autovehicul dinspre localitatea Jebel înspre municipiul Timișoara, iar în localitatea Șag a intrat pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu 2 autoturisme care staționau regulamentar la semafor, conduse de o femeie în vârstă de 68 de ani și de un bărbat de 41 de ani, unul dintre autoturisme ricoșând într-un alt autoturism care, de asemenea, staționa la semafor.
În urma impactului au rezultat 3 victime, respectiv femeia de 66 de ani, femeia de 68 de ani conducător auto în primul autovehicul care staționa la semafor și o femeie de 47 de ani pasageră în același autovehicul.
Toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Pareri
Suspendat permisul pe viata daca faci astfel de accidente dupa 60+ pericol public criminali liberi. Iar testarea medicala pt permis ar trebui sa se faca ca itp’ul la masina din 2 in 2 ani.
dar test pentru prostie nu este?
in cazul tau nu e nevoie, ai demonstrat deja tot ce era de demonstrat. Mai ai doar sa te bati pentru locul intai cu „Un biciclist”
🤣🤣🤣
3 femei la volan. Asta spune tot.