
TIMIȘOARA. O șoferită care putea produce oricând o nenorocire a fost oprită la timp de polițiști pe o stradă din Timișoara.
Oamenii legii au tras-o pe dreapta pe Calea Sever Bocu, au legitimat-o și au simțit miros puternic de alcool, astfel că au pus-o să sufle în etilotest.
Aparatul a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că au condus-o pe femeie la spital pentru probele de sânge și i-au întocmit dosar penal.
Polițiștii au făcut o razie de amploare vineri și sâmbătă la Timișoara și în localitățile din jur.
“Au fost prezenți în stradă 134 de polițiști, fiind legitimate 786 de persoane, 265 de autovehicule controlate și 86 sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de 28.365 lei, dintre care 82 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002, 2 sancțiuni pentru faptele de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar 2 sancțiuni pentru alte acte normative.
Au fost reținute 6 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare, fiind testate cu aparatul etilotest 183 de persoane, iar în cazul a 2 persoane rezultatul fiind pozitiv, acestea fiind conduse la spital în vederea prelevării mostrelor biologice.
De asemenea, au fost verificați 45 de agenți de pază și 36 de obiective, fiind testate și 21 de butoane de panică“, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
FOTO: Arhiva
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
8…hâc….martie…hâc