Șofer de TIR mort într-un accident rutier între Timișoara și Lugoj. Autotrenul a ajuns în șanț

TIMIȘOARA. Accident rutier pe DN6, între Timișoara și Lugoj, miercuri seara. Șoferul unui TIR a murit, după ce a ajuns cu autotrenul în șanțul de pe marginea drumului.

CITEȘTE ȘI: Ca la biliard. Accident cu 4 mașini implicate, la ieșire din Timișoara

La data de 22 iulie 2026, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 62 de ani a condus un autotren pe DN 6, dinspre municipiul Timișoara înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă, a pătruns pe terenul din afara drumului și s-a oprit într-un șanț aflat pe un câmp”, a transmis IPJ Timiș.

În urm accidentului, șoferul TIR-ului a fost găsit decedat în cabina autotrenului.

TIR-ul transporta paleți încărcați cu sticlă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.