Șofer de TIR mort într-un accident rutier între Timișoara și Lugoj. Autotrenul a ajuns în șanț

TIMIȘOARA. Accident rutier pe DN6, între Timișoara și Lugoj, miercuri seara. Șoferul unui TIR a murit, după ce a ajuns cu autotrenul în șanțul de pe marginea drumului.

CITEȘTE ȘI: Ca la biliard. Accident cu 4 mașini implicate, la ieșire din Timișoara

La data de 22 iulie 2026, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 62 de ani a condus un autotren pe DN 6, dinspre municipiul Timișoara înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă, a pătruns pe terenul din afara drumului și s-a oprit într-un șanț aflat pe un câmp”, a transmis IPJ Timiș.

În urm accidentului, șoferul TIR-ului a fost găsit decedat în cabina autotrenului.

TIR-ul transporta paleți încărcați cu sticlă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Probabil a avut un infarct. Dumnezeu să l ierte!

  2. ar trebui condamnat la ani grei de puscărie după judecarea dosarului!

    • Fănele ai fumat iar ceva?

  3. Sunt revoltat că soferii nu poartă căști de protecție…ute aici se putea întâmpla o nenorocire…

    • Nenorocirea este ca nu a purtat taica-tau caciulita cand a trebuit …