
TIMISOARA. O autospecială SMURD a fost lovită de tren, vineri seară, în apropiere de Timișoara.
Accidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată de la Urseni.
Autospeciala SMURD transporta un pacient, iar șoferul nu a fost suficient de atent cand a traversat peste liniile de tren, iar ambulanța a fost izbită de o garnitură.
În urma impactului, pacientul a fost rănit ușor și va fi preluat de o ambulanță SAJ și dus la spital. La fel unul dintre membrii echipei de interventie, care s-a lovit la cap. Si ceilalti doi au fost dusi la Timisoara la spital pentru investigatii.
Autospeciala SMURD a fost avariată.
O ancheta urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.
“Astăzi, în jurul orei 20:10, în timp ce se deplasau spre spital cu un pacient, o autosanitară SMURD tip B din cadrul Detașamentului 1 Timișoara, a intrat în coliziune cu un tren, la trecerea de nivel de cale ferată în localitatea Urseni.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autosanitară SMURD tip C și o ambulanță SAJ.
În urma impactului, pacientul și cei 3 membri ai echipajului au fost transportați la UPU SMURD: 2 victime (1 membru al echipajului SMURD și pacientul) transportate la spital, acestea acuzând traumatisme ușoare (T.C.C. și T.C.F.), iar ceilalți 2 membri ai echipajului sunt transportați la spital pentru investigații suplimentare“, transmit reprezentantii ISU Timis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
vaisamar! sa puna bariere aici si la peciu daca sunt atatia soferi retarzi
Rămâne mecanicul fara permis de locomotivă, nu a oprit trenul sa treacă arafații…
A ce viteza au tenurile in România e chiar așa greu sa vezi ceva mare și roșu?
S-ar presupune ca soferul este profesionist. In plin camp si se pare fara vegetatie. Nu ne mai facem bine niciodata.