
TIMIȘOARA. L-au lăsat nervii. Proprietarul unui restaurant din centrul Timișoarei a sărit la polițiștii locali care supravegheau operațiunea prin care bărbatului i se ridica terasa din Piața Victoriei.
Scandalul a fost filmat!
Patronul spune că are depusă documentația la primărie pentru eliberarea Autorizației de Funcționare, însă aceasta nu i-a fost incă eliberată. Omul susține că a înaintat dosarul de mai multă vreme, dar funcționarii se mișcă greu.
Așadar, ocupa ilegal domeniul public. Și-a pus mese și scaune pe Surogat și aștepta clienții, când au venit în control agenții. În luna martie chiar de 2 ori. L-au și amendat de fiecare dată și i-au cerut să-și ia mesele și scaunele de pe stradă. Dar nu s-a conformat.
Zilele trecute, au găsit iarăși terasa fără autorizație în Piața Victoriei, astfel că s-a trecut la ridicarea celor 8 mese și 32 de scaune.
“Polițiștii locali se aflau în zona centrală împreună cu reprezentanți ai Primăriei pentru a pune în aplicare dispozițiile de ridicare a mobilierului unor terase pentru care nu existau autorizații. Societatea din Piața Victoriei nr. 5 a fost sancționată în prealabil, în cursul lunii martie, cu două amenzi de 2200 lei pentru terasa neautorizată, la momentul respectiv fiind ridicată terasa amplasată fără autorizație pe domeniul public.
Deși i s-a pus în vedere să nu mai amplaseze mobilier fără documentele legale necesare, acesta a continuat să încalce legislația amplasând mai multe mese și scaune pe domeniul public. Astfel, în cursul zilei de vineri, la ora 07.30 mobilierul a fost ridicat, după care proprietarul a amplasat din nou mese și scaune pe domeniul public, motiv pentru care, în jurul orei 12, acestea a fost din nou ridicate.
Pentru că a obstrucționat desfășurarea activității polițiștilor locali și a făcut scandal tulburând ordinea publică, reprezentantul societății a fost sancționat conform Legii 61/1991 cu două amenzi în valoare totală de 7000 de lei“, au explicat reprezentantii Politiei Locale Timisoara.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
da de cati ani a functionat “ilegal”? asta a auitat sa spuna….
brusc toti au “anceput” sa-si depuna documentatiile…
Pare restaurantul Sushi.Nu cred ca e foarte vechi in aceasta locatie.Nestiind care este adevarul esti rautacios gratuit.
Irelevant care e adevărul. Sau ți se pare în regulă să ocupi spațiul public așa cu japca, și să „începi demersuri” doar după ce iei mai multe amenzi?
Mie nu mi pare normal sa ne dam cu parerea despre orice,atat timp cat nu stim exact ce s-a intamplat(care este procedura pt obtinerea autorizatiei respective s.a.m.d).In rest,cine greseste sau incalca legea este normal sa plateasca.
Chiar asa, de “cati a functionat ilegal” trebuie sa il intrebi si pe Fritz, cu dosar de conflictde interese. De cati ani a functioneaza “ilegal” Primaria Timisoara cu un primar aflat clar in conflict de interese ?
Chiar asa, de “cati a functionat ilegal” trebuie sa il intrebi si pe Fritz, cu dosar de conflictde interese. De cati ani a functioneaza “ilegal” Primaria Timisoara cu un primar aflat clar in conflict de interese ?
Nu a reactionat civilizat proprietarul.
Am dori sa aflatinva rog motivul intarzierii emiterii autorizatiei de catre primarie si daca nu easte unul clar, cine a fost sanctionat pentru intarziere?
Cine suporta pierderile micilor afaceri locale? Oare primaria nubtrebuiebsa vina in sprijinul antreprenorilor? Oare nu de acolo au banii pentru salarii?
Nu ocupi spatiul public ca”ai depusa documentatia”!Tupeu de borfas,probabil membru de partid,invatat ca el e boss-u si face “ce vrea muschii lui”.Asa cum eu astept o autorizatie pentru a-mi modifica un element de constructie la PROPRIETATEA MEA PRIVATA,asa si borfasu asta putea sa astepte autorizatia pentru a amplasa o terasa pe DOMENIUL PUBLIC!Cat despre pierederi….hai sa fim seriosi…nu le plange de mila…te asigur ca au de unde.E totu clar?Hai cu hate-u,numa sa aveti grija la gramatica,ca 90% din cei care va dati cu parerea pe aici sunteti ANALFABETI!
E o problema ca se ocupa spatiile ilegal. La fel este si faptul ca primaria nu isi face treaba si nu emite documentatia la timp! Eu am pierdut mult din aceste cauze! Nu e normal sa ajungi la procese in instanta, ca primaria nu lucreaza! Nu le pasa de cetateni si nici de afacerilede unde isi iau bani! Adevarul este ca Frit a incurcat foarte multe!
daca primaria nu emite documebtatia la timp adica in 30 de zile probabil ii timpul de raspund, trrebuie facuta o plangeee probabil chiar penala, tu cabd cumperi un local nu te intrebi pe tine iar mai apoi niste avocati sa citeasca ckntractul ala sa vada daca se poate amplasa terasa si care-s conditiile? daca te pui sa o montezi dupa vjn astia iti dua amenzi sj deabea dupa incerci sa intri in legalitate inseamna ca esti doar prost zic eu si orice om normal la cap, inca ceva primaria functioneaza dupa votul consilierilor locali, iar acesteaau votatno hotarare prin care cladirile cu fatada nerenovata nu pot avea terasa are sino logica
Pai si ala a depus documentatia dupa ce a primit somatii. Dar oare de cat timp functiona ilegal? Cati bani a bagat in buzunar? Asta nu te intrebi?
O fi depus cutia de pantofi. da acum so fi marit pretu
Mereu intarzie documentatiile! Eu mi am pierdut o vanzare deoarece au intarziat cu un urbanism! Nu le pasa de nimic si nu fac nimic! De cand a venit frit, a mai rau!
E trist ce se intampla….Din pacate Primaria distruge tot ce se poate in loc sa construiasca ceva. Daca omul cu “nu imi luati terasa” era ilegal, chiar cu documentele depuse sau nu pentru functionare, trebuia amendat conform legii pentru activitatea desfasurata. Pe langa aceasta amenda, ar putea fi amendat si pentru alte incalcari ale legii…stiu ei mai bine. Din pacate actiunile Primariei Timisoara par tot mai mult actiuni in forta pentru eliminarea unora care de fel nu actioneaza asupra integritatii fizice ale cetatenilor. Adica un fel de Robin Hood dar de partea autoritatilor….Mda, e trist!
Cine nu vede gherțoiul care sare ca un jeg, să nu își dea cu părerea. Acolo depui dosarul și PLĂTEȘTI o sumă nu mică, iar după aceea ți se va aproba. Câteodată durează și 3 luni, dar dacă nu ești amator și nu te-ai născut după ultima ploaie, știi aceste lucruri deoarece ți se spune dacă știi să fii om civilizat și nu te comporți ca exemplarul biped din videoclip. Așadar lăsați prosteala și nu mai luați apărarea gherțoilor care se cred patroni. Ești în buricul orașului, cu siguranță știi încă de dinainte să deschizi firma ce trebuie să faci pentru a avea terasă. Restul sunt povești și prosteli pentru proști.
De ce câteodată durează 3 luni? Că nu au fost unse toate rotițele? De asta nu zici nimic că nu e ordine în primărie, Ei trebuie să dea în termen de 30 de zile, că altfel păgubesc afacerea. Sau să facă cum este în alte țări. Depui documentația și deschizi afacerea, iar apoi vine control și dacă nu remediezi în 30 de zile, te închid. Aici nici nu era mare lucru decât niște mobilier stradal și din cauza asta au luat-o razna și administrația și patronul.
Am o scârbă MAXIMĂ față de fritz , față de modul acestuia de a distruge Timișoara, să nu uităm, nici un consilier de al lui nu este dat afară în urma reorganizării primăriei, este zmeu cu alții ,dar nu este zmeu cu protejații lui , iar poliția locală , trebuie desființată , este inutilă ,exact cum a zis BOLOJAN , exact așa a zis
Ori legea nu prevede un termen de a autoriza sau nu o documentatie, ori se poate tergiverseaza la infinit pentru ca nu vrei sa faca concurenta celor care au autorizatie.
De cand sunt terase nu mai exista banci pentru a sta in centru pe gratis.
cu un bloculet construit cam ilegal al unei anume consiliere, nu mai stiu de la ce partid si nici daca acolo s-a reintrat in legalitate, stie cineva?
Atata ipocrizie ca la useristi nu cred ca mai exista la cineva. Pe de alta parte un penal la codul rutier a fost pus sef la Comisia de (ne)circulatie, deci nu ma poate mira absolut nimic. Partidul care se supara ca a iesit Ciuma Rosie de la guvernare… pai cum erau ei pregatiti sa roada din camara impreuna 4 ani! Si citise Spritz peste 1000 de CV-uri, putea sa zica despre fiecare “stiu ce-ai rontait asta vara”!
Sa se respecte legea, desigur, dar… “ne miscam si noi mai cu talent”? Oricum HORECA era pe vremea lui Dragggniiiia sustinatoarea usere si a prostoboilor cu placutza suedeza in gura de fata cu propriii copii, na, au usere acum, si unii si altii! Banane! KLM a zis ca “mai rarut cu excursiile luxoase, nu prea mai e cherosen.” Desi se poate merge intr-o excursie luxoasa si cu trotineta, de ce nu?
Cât timp mama proștilor este gravidă P$DhAUR vor avea votanți iar cursele Nordis kerosen, că doar alea sunt importante la fel ca șobolanii cu palat la Moșnița, dar care ronțăie în cămara noastră comună. Nu degeaba vor socialiștii un stat masiv cu cămări imense, ca să se poată pierde pe acolo, chiar dacă se aprinde lumina.
la puscarie cu infractorul ala!
Chiar asa, de “cati a functionat ilegal” trebuie sa il intrebi si pe Fritz, cu dosar de conflictde interese. De cati ani a functioneaza “ilegal” Primaria Timisoara cu un primar aflat clar in conflict de interese ?
Ai dreptate : la puscarie cu infractorul de Fritz !
Ce printese in uniforma are fritz – s-a chisat ala pe toti 3 pseudo-militienii lui fritz.
,,tanti” aia in uniforma cu tașca in mana a fost cel mai cel dintre muschetarii lui fritz.
Ce prapaditi!
Lorena, Lorena, hai, fa, raspunde ca ne bate ala pe toti 3…
Asta cu ”am depus documentatia” este ca si cand te inscrii la scoala de soferi si incepi sa conduci fara sa treci examenul
Pai pocaitu preferat al vostru cam o faza cam cum ai descris-o tu a facut si partidul usri l-a rasplatit cu functia cea mai mare posibila in care nu este necesar sa fi ales direct…. 2 mandate la rand
Cine-i bombardierul asta? La puscarie cu el! Fmm de kretin
sper ca l-au arestat pe maimutoi
furt calificat
Blocul consilierei lui Fritz : consiliera USR Aida Szilagyi din Timișoara a construit ilegal un bloc într-o zonă de case. Verdictul dat de Curtea de Apel Timișoara este definitiv în procesul deschis de vecinii familiei Szilagyi. Cand se va demola acel bloc ? Sau legea se aplica doar la cei care nu sunt membrii USR ? Membrii USR pot sa incalce legea si nu se intampla nimic. Daca nu esti membru de partid USR esti bagat in faliment de tertipurile facute de functionarii din Primaria Timisoara. Fritz faca discriminare pe criterii politice clar, la lumina zilei , si nimeni nu reactioneaza. Fritz incalca legea si nu se intampla nimic. Felicitari proprietarului terasei pentru ca se opune mafiei USR.
Corect!! Legea e aceeași pentru toată lumea, fara preferințe. Aiurea ai doamna respectiva…sa faci o asemenea mizerie!!
Dacă rahatul ăsta făcea asa ceva în orice altă țară, era deja închis. Nu începi activitatea pana nu ai toate autorizațiile! Și dacă nu a primit încă acordul, mai mult ca sigur nu a depus toate actele. Dar asta e mentalitatea la români : sunt patron, fac ce vreau, nu trebuie sa respect nimic ca sunt “jmecher”, servesc mâncare stricată, ocup ABUZIV domeniul public, ca sunt patron. La cum s-a purtat a arătat ca e o maimuță coborâta din copac.
Cunoști cazul?
Poate că există probleme. În România useristă mai există și abuzuri ale autorităților, cu găleata. Cine știe cine o fi fost deranjat.
Dacă eram în Occident era mai puțin probabil, dar la noi e că la mafie. Nu ești un pic “mafiot” nu ai șanse sa ai o afacere nici cât respectivul.
In ce “orice alta tara” ii este permis unei primarii sa tergiverseze un aviz cu lunile fara ca functionarii sa nu fie demisi ? Habar nu ai despre ce scrii. Primaria Timisoara e o cloaca de coruptie. Nu esti membru USR , esti trimis la pimbare, ti se intarzie avizele, nu raspunde nimeni de telefoane. “In orice alta tara” un primar care se afla in conflict de interese , cu dosar ANI confirmat de instante , isi dadea de mult timp demisia. Ai vrut sa scrii ceva inteligent, dar ori nu ai habar ce este in Primaria Timisoara ori esti USR-ista. Fritz baga toate firmele care nu cotizeaza la USR direct in faliment.
E aproape luna Mai si stau cu dosarul depus de la începutul anului. Nu am scos terasa, ca e ilegal.
1. Cine răspunde ca de peste 90 de zile nu raspunde Primaria?
2. Cine are loc sa tina depozitat mobilierul unei întregi terase pana iese acordul? Eu am gasit de abia si tot insista amicul unde le am sa le iau odata.
3. Cine e atat de nimic de om incat sa gândească “lasa ca au de unde”? V-ati gandit ca poate unii avem cate un mic local pentru ca ne-am pierdut joburi, nu am gasit de lucru in domeniu si ne-am împrumutat sa incercam sa transformam un trade sau o pasiune într-un mod de trai?
Inteleg sa sustii un Primar sau un partid, dar nu in orice privinta. Aici greșește Primaria foarte mult. Are o raspundere si isi bate joc in loc sa isi asume răspunderea. Susnt susținător USR de la inceput, dar votul meu nu mai merge la aceasta gasca de amatori. Am crezut 10 ani in niste imaturi incompetenti.
“Am crezut 10 ani in niste imaturi incompetenti.”???
Pai ce spune asta despre tine, ca-ti trebuie Z E C E 😉 ani sa te prinzi de niste lucruri evidente pentru oricine cu 2 neuroni si un minim de bun simt? Hai mai inca zece ani si poate te prinzi si cat de TICALOSI sunt(etzi)
Dar asa sunteti voi, useristii, niste ipocriti, va pasa doar de voi si dublul standard are ca sinonim “userism”ul.
Ia cu banane. Cum ce sa iei cu banane? Placutza suedeza, daca ti-a placut sa dai… ar fi cazul sa-ti placa si sa iei.
T. Postelnicu (fost sef al Securitatii) a ramas celebru pentru declaratia din boxa acuzatilor cu “am fost in dobitoc”. Voi sunteti mai penibili decat Postelnicu. Si mai securistoizi in “gandire”.Iar unii dintre cei in care ai crezut tu… nu doar in gandire, dar asta n-o sa intelegi niciodata, ca n-ai cu ce, ba, n-ai cu ce.
bleah…
Felicitari celor care au votat blugi si banane! Votati in continuare blugi si banane ,,friz“ si usr! hai ca se poate, si la mai rau! ati fugit de Robu ca era mandru, dar care chiar a schimbat fața Timisoarei in ceva frumos, si iata ca ati dat de dracu, iar acum va plangeti! stati linistiti, se poate si mai rau!
E plina tara de spatii publice ocupate abuziv. De la case ridicate pe malul Dunarii pana la garduri pana la apa la acumularea Surduc. Asta ca sa nu mai vorbim de garduri facute de oieri etc. Toti se intind mai mult decat ar avea voie – sau nevoie. Peste tot numai coate nesimitite, lacome si fara respect pentru altii. Asta cu spatiul ocupat abuziv e boala nationala tipica pentru expresia “sat fara caini”. Politia nu ia nicio masura pentru ca abuzurile astea… Restul vi-l imaginati singuri…
Prima data la control functionarii din Primaria Timisoara ! Cati iti trebuie sa dai un aviz pentru o terasa ? Dai avizul incasezi chirie vin bani la primarie . Dar este mai usor sa maresti impozitul la toata lumea . Patronul nu a reactionat corect dar….. te mai lasa nervii omul a investit ceva bani plateste chirie , are angajati de platit etc . dar asta nu il intereseaza pe functionarul public care trebuie sa emita avizul . la el trece luna vine salariul platim toti sa aiba el ce pune pe masa
Bos toate celelalte terase funcționează legal, babuinul a ales să fenteze. Restul e cancan
Dupa numeroase amenzi si somatii de punere in legalitate, omul depune actele cand nu mai are incotro (probabil dupa ani intregi de functionare la limita sau in afara legii) si se asteapta sa ii fie rezolvate cererile in saptamana sau chiar ziua urmatoare => primaria e de vina. Cam asa gandesc afaceristii mioritici.
reactie tipic aur-ista, in stilul lui Simion si Sosoaca a patronului acelui local..circ la drumul mare!
Polițiști nu se lovesc …
Cad în depresie și se pot sinucide singuri
Un animal… Comportament de huligan, sa tot lucrezi pentru astfel de patron… Trebuia dat șocuri electrice, pus la pământ și a doua oara nu ar mai face asa ceva.
Penibili atât comunitarii cât și borfașul
Penibil comportamentul politistilor. Cum adica “pune-i catusele”? Asta a fost direct replica lor. Au incitat si abuzat la maxim. Ati angajat in institutie toate neamurile, cu 0 pregatire.