Skyfall: 62 de greseli din cel mai bun film cu James Bond! VIDEO!

Nici un film nu e perfect. Insa tocmai aceste mici greseli au farmecul lor. Cei de la CinemaSins continua seria clipurilor in care analizeaza la sange cele mai mari filme. Dupa Prometheus, a venit randul lui Skyfall sa fie luat la bani marunti.

Cei de la CinemaSins au gasit 62 de „greseli” si au adus cateva critici la adresa blockbusterului Skyfall. Printre ele se numara plasarea de produse, modul neverosimil in care Bond supravietuieste dupa ce este impuscat in piept, dar si cum este oprit maleficul Silva (Javier Bardem) din planul sau de a distruge MI-6.

Clipul de 4 minute realizat de la CinemaSins scoate in evidenta punctele mai putin favorabile ale filmului si micile greseli strecurate. In total, cei de la CinemaSin au gasit 62 de greseli, insa unii dintre fanii care au iubit acest film sustin ca nu exista de fapt, erori majore in film. Videoul a ajuns extrem de popular pe internet,  in 3 zile a facut 460.000 de vizualizari, iar unii dintre utilizatori chiar s-au aratat incantati de montajul celor de la CinemaSins.

Cel mai recent film cu James Bond si cel mai profitabil din istoria francizei a aratat ca desi agentul 007 are 50 de ani de cinema in spate are forta sa reinventeze intreaga serie. Pelicula cu Daniel Craig si Javier Bardem a facut 1 miliard de $ in 2012, fiind primul film din franciza care ajunge la astfel de incasari.

Skyfall a fost nominalizat la 5 Oscaruri in acest an, insa la categorii secundare ca cel mai bun cantec sau cea mai buna regie de imagine. A obtinut 2 Oscaruri, pentru cel mai bun cantec – interpretat de Adele si cel mai mai bun montaj de sunet, premiu impartit cu pelicula Zero Dark Thirty.

007: Coordonata Skyfall este cel de-al treilea film lansat in 2012 care trece de pragul de un miliard de dolari in ceea ce priveste incasarile. Cele doua filme care au atins acelasi record anul acesta sunt Razbunatorii/ The Avengers, cu incasari de 1, 51 miliarde de dolari si Cavalerul Negru: Legenda renaste/ The Dark Knight Rises, care a avut incasari de 1,08 miliarde.

Al 23-lea film din seria James Bond, regizat de Sam Mendes, marcheaza revenirea actorului Daniel Craig in rolul agentului 007 – pentru a treia oara, dupa prestatiile din Casino Royale (2006) si Quantum of Solace/ 007: Partea lui de consolare (2008) , dar si a actritei Judi Dench, in rolul personajului „M”.  Din distributia acestui film mai fac parte actorii Javier Bardem, Ralph Fiennes, Albert Finney si Ben Whishaw.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.