Decizie revoltătoare a unui tânăr de 24 de ani. Acesta și-a părăsit câinii pe o stradă mai puțin circulată din orașul Oravița, județul Caraș Severin, unde i-a prins cu lanțul de un gard.
Se întâmpla duminică, iar animalele infometate și însetate au fost descoperite de un trecător, care a dat alarma și a postat imagini cu bieții căței pe rețelele de socializare.
Imediat, agenții de la Poliția Animalelor s-au autosesizat și au început cercetările. Luni, aveau să-l și găsească pe stăpânul care s-a descotorosit de cei doi câini.
„Pentru abandonul celor doi câini, nemicrociparea lor și pentru faptul că nu le-a asigurat asistență medicală veterinară, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 12000 lei.
Câinii au fost plasați în adăpostul public din Oravița„, transmit reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Caraș-Severin.
Pareri
Ar trebui si astfel de specimene sa fie insetate si infometate si dupa aceea sa fie duse in adapostul pentru animale,dar tinuti separat pentru ca nu au nimic in comun cu acestea.
Amenda după venitul politicienilor.
Să ne spuneți dacă un nemernic care nu hrănește câinii are bani de așa o amendă.
Trebuia să caute un cabinet veterinar/ong care sa preia câinii spre adopție. Mulți câini pleacă spre vest pentru adopție.
Nu se pune problema nivelului de „bunăstare”/venit! E vorba de omenie şi bun-simț!
au ajuns sa aiba mai.multe drepturi animalele decat oamenii. incepand cu cainii, ciorile(pasarile ,nu bipezii) , ursii de iti e frica si prin oras la munte sa umbli, porcii mistreti ce distrug culturile taranilor si nici nu poti sa pui o capcana pt ei, etc…
iar ciorile se aduna cu sutele la plantat porumbul sau orice alta samanta, si mananca tot ce planteaza tractoristii pe loc atunci. iar n-ai ce sa le faci!
in ce tara traim? adunatura de hoti ,escroci, tigani si courve! ah da, si javre/caini cu drepturi.
care iti mai omoara copiii prin parc ziua-n amiaza mare!
sunteti scarbosi ,popor de nulitati!