
TIMIȘOARA. Sezonul rece bate la ușă, iar timișorenii trebuie să respecte câteva reguli esențiale pentru gestionarea corectă a deșeurilor în perioada de iarnă. Respectarea acestor recomandări nu doar că facilitează procesul de colectare, dar previne și situații neplăcute cauzate de temperaturile scăzute și alte fenomene meteo specifice sezonului.
Cum să gestionați corect deșeurile reziduale
RETIM îi îndeamnă pe timișoreni să depoziteze deșeurile reziduale în saci de plastic bine legați la gură. Această măsură reduce riscul de îngheț al conținutului pubelei și previne lipirea sacilor de pereții recipientului în cazul temperaturilor scăzute. Este important ca în recipientul negru să fie depuse doar deșeurile permise, pentru a evita dificultățile în gestionarea și contaminarea acestora. În pubela neagră, destinată deșeurilor reziduale trebuie depuse doar resturile alimentare fără ambalaje(resturi de carne sau pește, resturi de produse lactate), grăsimi animale și uleiuri vegetale, excremente ale animale, scutece sau tampoane, conținutul sacului de aspirator.

Această regulă este valabilă și pentru deșeurile depuse în compartimentele negre și maro ale insulelor ecologice gestionate de RETIM la Timișoara.
Recomandări pentru recipientul galben
Pentru colectarea corectă a deșeurilor reciclabile, este important să pliați sau turtiți ambalajele mari din carton, plastic și doze de băuturi. Această măsură optimizează spațiul disponibil în recipient și previne abandonul deșeurilor. Goliți și clătiți recipientele la nevoie, înainte de a le arunca. Această regulă ajută la prevenirea înghețului și la menținerea calității materialelor reciclabile.

Ambalajele de sticlă, în clopotul sau containerul verde al insulei ecologice
RETIM reamintește utilizatorilor că ambalajele de sticlă trebuie golite și clătite, la nevoie, înainte de depozitare. Această regulă este esențială pentru a preveni înghețul și contaminarea materialelor reciclabile.
Protectia pubelelor în sezonul rece
Compania vine și cu sfaturi pentru clienții care utilizează în continuare pubele. Pentru a preveni răsturnarea acestora de vânt, dar și înghețarea capacelor, RETIM recomandă închiderea corectă a pubelelor după utilizare și plasarea recipientelor în zone protejate de vânt sau alte intemperii.
Ghidurile de colectare RETIM
Pentru mai multe informații despre colectarea corectă a deșeurilor, RETIM a pus la dispoziție ghiduri pentru Zona 1 Timișoara și periurban, Zona 1 Rural și Zona 0 Urban și Rural.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!