Noutati :

‘Septembrie’ in octombrie. Love-story-ul romanesc al anilor ’70, prezentat la UPT

7 octombrie, 2019 - 08:00 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: EDUCATIE
0

Două instituții de învățământ cu tradiție în Banat – Colegiul Național C.D. Loga, care anul acesta sărbătorește centenarul, și Universitatea Politehnica Timișoara, care la 11 noiembrie 2019 intră în anul centenarului – și-au dat mâna pentru organizarea unui eveniment de suflet: proiecția unui film-simbol, love-story-ul românesc al anilor ’70, filmul „Septembrie”, realizat în 1978, în prezența regizorului acestuia, Timotei Ursu.

Născut în 22 ianuarie 1939, la Timișoara, fiu al compozitorului și muzicologului prof.dr. Nicolae Ursu și al prof. Magdalena Ursu, Timotei Ursu este unul dintre absolvenții de vază ai Colegiului Național C.D. Loga din Timișoara, promoția 1955. În același an devine student al Facultății de Filologie și Istorie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, pe care o întrerupe însă din dorința de a urma o carieră cinematografică. După mai multe suișuri și coborâșuri, finalizează studiile șa IATC ca șef de promoție, în 1969.

Din filmografia sa menționăm filmele Decolarea (1971), Brazii (1974), Nunta însângerată (1976), Septembrie (1978), Al patrulea stol (1978). Indignat de imixtiunile brutale ale cenzurii, într-un interviu publicat în revista Cinema (1981) s-a opinat că „a exprimat opinii inadecvate” vizând producția națională de film, astfel că a fost interzis, iar singura „scăpare” a fost emigrarea în SUA, în 1986.

Filmul „Septembrie”, care va fi proiectat marți, 8 octombrie 2019, la ora 10:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, eveniment inclus în „Săptămâna altfel” de la Colegiul Național C.D. Loga, a fost foarte bine primit de public, în special de cel tânăr, chiar dacă apariția sa nu a fost lipsită de peripeții. Şapte ani – declara regizorul – a încercat să convingă autorităţile să-l lase să facă acest film. Dar acestea erau inflexibile: un final tragic nu era de conceput în România socialistă unde totul era de la bine către foarte bine. La Festivalul de la Costineşti a obținut Marele Premiu, urmat, la scurt timp, de succesul de la FEST-Belgrad, «festivalul celor mai bune filme din lume» — cum este subintitulat, primirea filmului la Festivalul interbalcanic de la Istanbul, la cel intersocialist de la Dresda.

Succesul lui Timotei Ursu în „Septembrie” este acela de a fi făcut dintr-un frumos love-story un grav moment de adevăr, un acut examen de sinceritate în faţa vieții care nu iartă greşala nici celor tineri, nici celor mai vârstnici. Cu firesc și discreţie, regizorul a învelit încărcătura de semnificaţii morale şi de consecinţe inerente fiecărui gest în viaţă sub aparenţele unui joc inocent. Septembrie rămâne un film de actualitate sincer şi grav, despre unii tineri de azi care îşi caută drumul în viaţă şi uneori nu îl găsesc pe cel drept.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...