Seful Politiei Romane: Am dispus ancheta la IPJ Timis. Ce anunt face despre operatiunea de capturare a lui Ionel Marcel Lepa

Chestorul Ioan Buda, seful Politiei Romane, a anuntat, miercuri dimineata, ca a fost declansata o ancheta la nivelul IPJ Timis, dupa uciderea politistului Cristian Amariei.

CITESTE SI: Criminalul Ionel Marcel Lepa, pazit de 3 politisti in spital la Timisoara. Anuntul medicilor legat de momentul in care ucigasul va fi luat la audieri 

CITESTE SI: Ministrul de Interne Carmen Dan, dezvaluiri despre prinderea criminalului din Timis: Politia Romana si-a jucat reputatia in cazul Ionel Marcel Lepa 

CITESTE SI: Cristian Amariei, al treilea politist impuscat mortal in misiune in Timis in ultimii 20 de ani. Toti cei care i-au ucis pe oamenii legii au fost prinsi 

Sunt doua etape. Prima pana in momentul in care a fost impuscat colegul nostru. A doua parte – de la impuscarea colegului si pana la retinerea suspectului. Daca am spus ca actiunea politistilor Timis a fost deficitara si defectuoasa inseamna ca stiu de ce am spus chestiunea aceasta. Am dispus o ancheta. E in curs, dau detalii la finalizare„, a declarat chestorul Ioan Buda.

Intrebat daca el ar fi trimis politistii echipati in acest fel intr-o astfel de misiune, chestorul a evitat sa raspunda direct, discutand mai mult despre pregatirea unei astfel de interventii.

Noi zilnic avem in jur de 17-18-20 de urmariti general care sunt retinuti. De la inceputul anului, 3.800 de urmariti general au fost retinuti. Fiecare actiune trebuie pregatita intr-un anumit fel. Pregatirea consta in realizarea profilului si a modului de actiune. Colegii mei trebuiau sa studieze profilul si in functie de asta au stabilit locatia si trebuiau sa intervina conform procedurilor. Trebuia sa fim pregatiti pentru aceasta actiune„, a spus el.

Intrebat cum s-a aflat despre locul in care se afla barbatul care l-a impuscat pe politist, chestorul a raspuns ca: „Sunt masuri informative pe care colegii nostri le-au avut in zona si in functie de asta si-au dozat informatiile inspre acea directie„.

Chestorul Ioan Buda a precizat ca, joi, va avea loc inmormantarea politistului impuscat duminica si ca abia apoi se va termina si ancheta si va oferi detalii.

***

Va reamintim, Ionel Marcel Lepa, barbatul care l-a impuscat mortal pe politistul Cristian Amariei, a fost capturat marti dimineata, inainte de ora 5.00, dupa o operatiune a fortelor speciale de interventie, intr-o casa din Remetea Mare.

A recunoscut ca l-a ucis pe Cristian Amariei, in momentul capturarii avea pistolul la brau si a declarat ca era pregatit sa se apere.

Ionel Marcel Lepa a fost nimerit de gloante in schimbul de focuri de duminica cu politistii, nu si-a tratat ranile, iar aceste s-au agravat. Astfel, la scurt timp dupa capturare, a fost preluat de o ambulanta si dus sub escorta la Spitalul Municipal Timisoara.

Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, care au preluat dosarul, vor cere pedeapsa inchisorii pe viata pentru Ionel Marcel Lepa.

CITESTE SI: Curg rauri de lacrimi si se pregateste inmormantarea politistului cazut la datorie, langa Timisoara, care a lasat in urma 2 copii ce vor creste fara tata. O multime de oameni il vor conduce pe Cristian Amariei pe ultimul drum 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.