
Şeful statului major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost audiat marţi, la DNA militar.
Conform procurorilor, Gheorghiţă Vlad este suspect de complicitate la uzurparea funcţiei, într-un dosar privind emiterea unui ordin în baza căruia numărul locurilor finanţate de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, a fost suplimentat cu 20, beneficiari fiind candidaţi admişi iniţial pe locurile cu taxă.
Conform DNA, urma ca, ”la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi, să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale”.
“La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari, i-au adus la cunoştinţă generalului VLAD GHEORGHIŢĂ, şef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit“, anunţă DNA.
Conform anchetatorilor, în cursul lunii iulie 2025, generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea şi semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al Şefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu depăşirea limitelor atribuţiilor conferite de legislaţie, în condiţiile în care solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcţiei Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.
Înscrisul oficial emis ar fi determinat luarea deciziei de suplimentare cu un număr de 20 de locuri a locurilor finanţate de la buget, prin promovarea candidaţilor admişi iniţial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate.
“Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naţionale, prin afectarea relaţiilor instituţionale, şi, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidaţi, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale“, precizează DNA.
Lui Gheorghiţă Vlad i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală.
Mai multe pe news.ro
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Era de asteptat,Armata a fost condusa intodeauna de betivani,analfabeti si curvari,
Pai cum ai vrea sa fie un individ a carui meserie este sa omoare oameni (soldati, mercenari etc) in caz de nevoie (aka razboi) ?