TIMIȘOARA. Dosar la vârful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în stransă legătură cu Ministerul Economiei.
CITESTE SI: Lovitura data de DNA Timisoara. Director de spital, ridicat pentru spaga. VIDEO
Procurorii DNA Timișoara l-au audiat pe șeful ANPC Sebastian Ioan Hotca, cel care a fost numit de premierul Ilie Bolojan la conducere, după înlaturarea lui Cristian Popescu Piedone, în luna iulie a acestui an.
Sebastian Ioan Hotca, interimar la ANPC, este anchetat de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu, după ce l-a schimbat recent din funcție pe șeful de la Protecția Consumatorilor Caraș Severin. Conform unor surse, această decizie ar fi fost luată ilegal.
Dupa audierile de la sediul DNA Timișoara, procurorii au decis să îl plaseze în următoarele 60 de zile pe Sebastian Hotca sub control judiciar, ceea ce înseamnă că el nu își va putea exercita funcția de șef al ANPC.
În același caz este cercetat Flavius Constantin Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, de loc din Caraș Severin, unde a fost în trecut vicepreședinte al Consiliului Județean, respectiv consilier local la Reșița.
Nedelcea i-ar fi cerut expres lui Hotca să il indepărteze din functie pe comisarul sef al CJPC Caraș Severin, iar acesta s-a conformat.
Secretarul de stat Flavius Nedelcea a fost retinut pentru 24 de ore de către anchetatori.
VIDEO: George Stefanita
UPDATE: In acelasi dosar a fost plasat sub control judiciar si directorul general al Directiei Generale de Control și Supraveghere Piață, Paul Anghel, tot pentru abuz în serviciu, cu interzicerea exercitării funcției publice.
UPDATE: Secretarul de stat Flavius Nedelcea va fi schimbat din functia de la Ministerul Economiei. Anuntul a fost facut vineri de catre Stefan Radu Oprea, secretarul general al Guvernului
UPDATE: Silviu Hurduzeu, presedintele Consiliului Judetean Caras Severin, chemat la audieri la DNA Timisoara in dosarul sefului ANPC si a secretarului de stat din Ministerul Economiei.
UPDATE: Silviu Hurduzeu a stat doar cateva minute in biroul procurorilor DNA. La iesire a spus ca nu poate face nicio declaratie si ca are calitatea de martor in dosar.
UPDATE: Flavius Nedelcea, secretar de stat in Ministerul Economiei, a fost plasat sambata sub control judiciar pentru 60 de zile.

