Noutati :

Se vede luminita de la capatul tunelului in problema salariilor de la Societatea de Transport Public Timisoara. Solutia salvatoare

26 iulie, 2018 - 02:18 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
1

TIMISOARA. Dupa mai bine de jumatate de an in care angajatii Societatii de Transport Public nu si-au luat salariile la timp, iar datoriile catre ANAF si furnizori au dus societatea in pragul falimentului, iata ca problemele financiare incep sa isi gaseasca rezolvare.

CITESTE SI: Bataie de joc. Aparatele de facut apa alcalina si antioxidanta, care costa cat o masina fiecare, mai importante decat plata salariilor. Cum a ‘investit’ fostul director al Societatii de Transport Timisoara zeci de mii de euro 

Conducerea STPT a primit mai multe oferte din partea unor banci dispuse sa se implice in echilibrarea financiara a societatii. Printr-o procedura de scontare, STPT va putea achita la zi salariile catre angajati, dar si o parte din datorii. Acum, totul depinde de modul in care primaria va aprecia si accepta una dintre ofertele celor 3 banci.

„Daca voi avea o oferta finala acceptata si de autoritatea tutelara, lucrurile vor fi mai mult decat rezolvate. Acum exista o restanta de aproximativ 14 milioane pe care, daca ar reusi sa o plateasca, ne-ar acoperi nu doar plata salariilor, ci si ratele catre ANAF si furnizori. Am avut o discutie cu primaria, in calitate de manager general, este cea mai mare responsabilitate, intotdeauna banii la primarie vin cam in 6-10 ale lunii. In lunile august si septembrie, Primaria Timisoara s-a angajat sa inchida acest debit catre RATT. Iar acea solutie cu factoring-ul, daca se intampla peste 2 saptamani, rezolva aceasta problema, in avansAstfel, in decursul a doua saptamani, vom putea opera scontari si vom aduce salariile la zi si vom putea face plati catre furnizorii importanti, si aici ma refer ca curent, carburanti, asigurari si piese. Banii nu sunt numai pentru salarii, sunt pentru salarii si cont cu cheltuieli curente, pentru ca atunci cand avem, de exemplu, restante catre ANAF, accesorii sau altele, sa putem de indata sa le achitam. Este o solutie mult mai buna decat linia de credit despre care am vorbit initial”, a spus Sorin Supuran, directorul Societatii de Transport Public Timisoara.

O alta solutie pentru reducerea datoriei pe care STPT o are catre ANAF a venit chiar din partea Finantelor.

„Am primit aprobarea de la ANAF, in care peste 120 de bunuri, mijloace de transport, tramvaie, pot fi casate, cu conditia ca tot ce rezulta din casare, din vanzarea fierului vechi, sa se plateasca din datoria catre ANAF, ca sa diminuam din datorie succesiv”, a mai spus Sorin Supuran.

In prezent se lucreaza si la intocmirea dosarului pentru aplicarea amnistiei fiscale, in cazul in care va fi adoptata, la finalul lunii august.

„Preocuparea mea si a colegilor mei este de a intocmi dosarul, in eventualitatea in care criteriile pentru amnistia fiscala vor fi aprobate, sa putem sa ne incadram in termene, ca si Societatea de Transport Timisoara sa intre pe acea selectie privind amnistia fiscala, pentru scutirea de penalitati. Din cei 50.000 de lei pe care ii datoreaza STPT catre ANAF, probabil se va reduce la mai mult de jumatate”, a precizat Sorin Supuran.

CITESTE SI: Cu lefurile angajatilor neplatite cu lunile, fosta conducere a Societatii de Transport din Timisoara a bagat bani in table noi pentru statiile de vaporase. De ce au fost schimbate 

Intre timp, angajatii STPT au mai primit o parte din salarii, respectiv cate 500 de lei, dar si bonurile de masa. Iar primele capete din cadrul conducerii Societatii de Transport au inceput sa cada. Au fost demisi mai multi sefi de compartimente, unii pe care nici macar angajatii nu ii cunosteau, dar si directoarea economica a societatii, cea care a girat toate documentele financiar-economice din cadrul Regiei de Transport, in ultimii 10 ani.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Pasul zero: demiterea d.lui Sorin Supuran; nu-l cunosc dar dupa viteza cu care a fost demis se pare ca a imceput sa „gaseasca mortii din dulap”