Noutati :

Se redeschid taberele de vara pline de aventura pentru copiii din Timisoara, la Muntele Mic si in Austria

7 mai, 2012 - 12:30 PM
Autor: Anonim      
Categorie: TURISM
0

Aventuri copilaresti sub supravegherea unor instructori cu experienta! Este ideea unei timisorence, Medana Pop, care in timpul iernii este instructor de schi in statiunile aflate in Alpii austrieci, iar vara organizeaza tabere pentru prichindei in Romania si Austria.

In iulie si august, parintii isi vor putea trimite copiii in varsta de pana la 14 ani in diverse tabere tematice, pline de adrenalina si activitati pe placul pustilor.

„Majoritatea instructorilor au urmat cursuri de specializare in Austria. Taberele de supravietuire sau aventura ii ofera posibilitatea copilului sa invete cum sa aprinda un foc, care sunt plantele cu proprietati medicinale si cum sa le foloseasca, precum si sa se orienteze folosind o busola. Copiii vor mai avea ocazia sa acumuleze cunostinte de mediu, de explorare si de supravietuire in zone montane”, spune Medana Pop, organizatoarea acestor tabere.

Din programul unei zile obisnuite de tabara nu lipsesc drumetiile, montarea de corturi indiene, tiroliana, carnavalul, pictura pe fata, desenul pe hartie, piatra si lemn, lectiile de de prim-ajutor si, evident, focul de tabara.

Sezonul taberelor se deschide in 28 iulie, iar acestea se tin la Muntele Mic, in Romania, si la Bischofshofen, St. Johann im Pongau, in Austria.

Amanunte despre tabarele pentru copii puteti afla la numerele de telefon:
00436504366311 – Medana Pop
00436507622431 – Marius Tripp

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor