Noutati :

Se pregateste cea mai mare sarbatoare a rosiilor din vestul tarii. Incepe Festivalul Paradaicilor, nu departe de Timisoara

1 iulie, 2019 - 03:42 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: SOCIAL
0

E deja traditie ca in prima jumatate a lunii iulie rosiile sa devina vedete la un festival dedicat lor in vestul tarii, la aproximativ 70 km de Timisoara. Astfel, la sfarsitul saptamanii, toata lumea este asteptata la Festivalul Paradaicilor de la Macea, in judetul Arad, la a XI-a editie.

Evenimentul promoveaza producatorii locali ai celor mai gustoase rosii, dar si pe cei de mancaruri traditionale si miscarea in aer liber.

In cadrul celei de 11-a editii vor avea loc un concurs de pescuit, unul de ciclism, o expozitie de caini si demonstratii de dresaj canin, dar si spectacole sustinute de solisti si dansatori. Iar timp de 3 zile, atat cat va tine Festivalul Paradaicilor, producatorii locali isi vor putea prezenta cele mai gustoase produse, culese direct din gradina.

Festivalul isi va deschide portile in 5 iulie, iar oamenii sunt asteptati la Macea timp de trei zile.

In anii trecuti, mii de oameni au participat la Festivalul Paradaicilor, astfel ca si anul acesta organizatorii se asteapta ca evenimentul sa se bucure de succes.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...