TIMIS. Lucrări in flux continuu pe șantierul drumului de legătură dintre DN69 Timișoara – Arad și Autostrada A1. Șoferii vor circula cu restrictii, în această perioadă.
”Stadiul lucrării a trecut de 60%, iar la poduri și pasaje, stadiul este de 81%. Consolidarea terasamentului s-a finalizat, la fel și podețele. Fără a include nodurile și rampele pasajelor, stadiul realizării terasamentelor este de 93%. La cele trei noduri rutiere (cu DN 69, DC 58 și A1), stadiul a depășit 30%, cel mai avansat nod fiind cel cu DN 69 Timișoara – Arad, cu un procent de 53%”, transmit reprezentantii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timișoara.
În ultimele săptămâni a fost turnat asfalt pe mai multe porțiuni din viitorul drum de legătură între Autostrada Vestului și Timișoara, la Sânadrei.
Pe unele segmente s-a așternut mixtură asfaltică (strat e legătură și strat de baza), iar pe altele au continuat umpluturile din balast, umpluturile din pământ și realizarea fundațiilor de balast și agregate naturale stabilizate cu liant hidraulic.
Șoseaua ar putea fi gata la sfârșitul verii (finalul lunii august), așa cum s-a angajat prin contract antreprenorul ARL Cluj (Strabag).
***
Vă reamintim, la momentul rezilierii vechiului contract cu italienii de la Todini pentru această șosea, stadiul lucrărilor era de aproximativ 25%.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu declara, în vara anului trecut, la semnarea contractului cu noul antreprenor desemnat prin licitație, că ARL Cluj (Strabag) e o companie serioasă și că nu are emoții că șantierul nu va fi încheiat la timp.
În septembrie 2023, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, rezilia contractul cu italienii de la Todini, după o serie de amenințări și păsuiri. Decizia a fost luată „din cauza incapacității financiare de gestionare a contractului de către antreprenorul Todini Costruzioni Generali S.p.A., lipsa utilajelor și dotărilor suficiente pentru asigurarea unui ritm de execuție corespunzător, lipsa personalului cheie și a personalului muncitor”.
A fost organizată o nouă licitație, iar ARL Cluj – Strabag a preluat noul contract în iulie 2024. A fost făcută expertiza lucrărilor, iar la începutul toamnei s-a apucat de treabă.
Traseul drumului de legătură începe cu 300 m înaintea intersecției existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier și se dezvoltă pe direcția Nord-Est, spre Autostrada A1. Va avea o lungime de aproximativ 10 km.
Clasa tehnică a drumului de legătură este II, iar viteza prevăzută în proiect pentru acest drum este de 100 km/h.
Drumul, cu câte 2 benzi pe sens, care va porni de la intersecția cu Sânandrei, va fi, practic, a treia descărcare de pe autostrada către Timișoara, după Remetea și Giarmata. Vor tranzita noua legătură între 25.000 și 29.000 de mașini, conform estimărilor din proiect.
Pareri
După ce au pornit lent de tot, acum când văd clar că există o probabilitate destul de mare să nu își mai ia banii pentru că proiectul nu are cine știe ce importanță și nici nu este prea aproape de finalizate fiind mai degrabă pe la jumătate deci este foarte sus pe listă pentru a i se reduce rata de finanțare.
@Daniel
Măi băiete, mai abtine-te! Ai mari probleme existențiale după ce te-au ejectat din USR. Inițial, am ținut cu tine – după ce am văzut că ești o curbă cu gură bogată, te îndemn să te reevaluezi, cu ciocul mai mic.
Nu sunt și nu am fost niciodată membru al unei organizații politice sau nonguvernamentale, asta ca să îți demontez presupunerile. Apoi crezi ca nu știu cine ești? Mă și mir ca nu și-a dat seama administratorul ca să ia măsuri. Ca de-obicei nu ai niciun fel de argumente ci vii cu atacuri la persoana, sloganuri și lozinci ideologice.