Se intorc ratustele pe apa, la Timisoara. O noua editie Bega Bulevard

TIMISOARA. Putin timp ne mai desparte de debutul unuia dintre cele mai indragite festivaluri din Timisoara. Bega Bulevard isi deschide portile la inceputul lunii septembrie, iar momentul culminant al evenimentului, Cursa Ratustelor, va avea loc in data de 8 septembrie, au anuntat organizatorii.

Si anul acesta, o multime de standuri vor fi amplasate pe malul canalului Bega, astfel ca cei care vor ajunge la festival nu vor avea timp sa se plictiseasca. Zeci de ateliere de creatie, muzicale sau concursuri pentru copii vor fi organizate in fiecare dintre cele trei zile de festival.

Inca de la prima editie, Festivalul Bega Bulevard a dorit sa atraga atentia timisorenilor asupra importantei canalului Bega pentru oras si asupra posibilitatilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le ofera. Festivalul a fost gandit astfel incat sa puna in evidenta Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic si va concentra, pe parcursul celor trei zile, activitati culturale si de divertisment.

Parada ambarcatiunilor aduce la start atat sportul de performanta timisorean, cat si transportul public pe apa cu ajutorul vaporetto. Atelierele pentru copii, jocurile demonstrative, concertele dar si demonstratiile pe apa ale SALVO vor constitui puncte de interes major pentru cei dornici de relaxare.

Deocamdata se lucreaza la programul de desfasurare a festivalului, astfel ca organizatorul, Primaria Timisoara, va anunta programul complet in scurt timp, dupa definitivarea tuturor detaliilor, precum si locurile de unde se vor putea achizitiona ratuste.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Robule, se poate fara scena aia cu mii de decibeli, ca nu ne putem intelege om cu om? Sau e mare para’ndaratu’?