Se infiinteaza Alianta Vestului pentru Sanatate Publica. DSP din Timis, Arad si Hunedoara propun transformarea digitala a sistemului de sanatate

Directorii Directiilor de Sanatate Publica din judetele Timis, Arad si Hunedoara au infiintat Alianta Vestului pentru Sanatate Publica prin care isi propun transformarea digitala a sistemului de sanatate.

CITESTE SI: Se deschide inca un centru de vaccinare drive thru, la Timisoara. Va functiona in nordul orasului

”Azi, 21 iulie 2021, se sarbatoreste Ziua Banatului, o zi importanta pentru noi toti si indeosebi pentru Directiile de Sanatate Publica Judetene: Arad, Hunedoara si Timis, ai caror directori executivi: Dr. Timiş Horea Sorin – DSP Arad, Ec. Mezei Ioan Sebastian – DSP Hunedoara si Dr. Cioca Flavius – DSPJ Timis – coordonator pe Regiunea de Dezvoltare Vest, s-au intrunit in vederea constituirii Aliantei Vestului pentru Sanatate Publica. Aceasta are drept scop implementarea unei Strategii de Sanatate pe Regiunea VEST intr-un program pilot de dezvoltare regionala pentru sectorul sanitar, pe sase componente strategice”, transmite DSP Timis.

Cele sase componente strategice sunt: Digitalizarea DSP-urilor prin implementarea de solutii inteligente de eHealth; Analiza nevoilor de servicii medicale; Optimizarea transferurilor interjudetene a pacientilor; Optimizarea resurselor umane in domeniul sanitar la nivel de regiune; Realizarea unor echipe comune de control interjudetene; Elaborarea de politici de sanatate publica la nivel regional.

”Transformarea digitala a sistemului de sanatate ofera mijloace de eliminare a compartimentarii acestuia, prin facilitarea punerii in comun a informatiilor intre autoritatile de sanatate publica. Mijloacele sigure si rapide de transmitere a informatiilor colectate de diferiti agenti reprezinta o conditie necesara pentru coordonarea serviciilor de asistenta medicala si pentru tratamentul global al pacientului. Procesul de digitalizare se raporteaza la accesul rapid, schimbul si partajarea de date care faciliteaza adoptarea unei decizii medicale. Schimbul de date electronic intre profesionistii din domeniul sanatatii genereaza plus-valoare directa pentru calitatea asistentei medicale”, mai transmite DSP Timis.

Intalnirea de lucru a a avut loc la sediul Directiei de Sanatate Publica Timis iar la finalul acesteia a fost semnat un protocol interjudetean de colaborare, intr-o zi importanta si cu semnificatie istorica pentru regiunea noastra avand in vedere ca in urma cu 303 ani, in 21 iulie 1718 a fost semnat Tratatul de la Passarowitz, fapt ce marcheaza inceputul dezvoltarii moderne a Banatului.

Aceasta actiune comuna reprezinta un prim pas in eficientizarea si reducerea timpului de solutionare a cererilor cetatenilor, constituind un progres in sanatatea publica.

Totodata, in cursul zilei de miercuri, la sediul Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara, a avut loc o intalnire de lucru cu prof.univ.dr. Octavian Cretu, rectorul acestei institutii, ocazie cu care au fost trecute in revista necesitatile sistemului medical din cele 3 judete, in vederea asigurarii unei bune colaborari intre institutia de invatamant si directiile de sanatate publica.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Degeaba daca munca o fac din birou și mai mulți directori decât angajați !!! Azi a trecut prin oraș un tir ce curgea prin el apa de deșeuri urat mirositor unde este poliția locală unde este poliția rutieră !? Muncă pe teren aia este cheia succesului în ziua de azi pt instituții !? ANAF etc daca stați la birou nu vedeți că în Badea Cartan se vinde fara bon fiscal etc in fine toate acestea reflectă în buzunarul nostru in viitor chiar și a celor care fac ilegalități un ulcior nu merge de 2 ori la apa ! Învățați să facă ilegalități tot cu ajutorul celor care ar trebui sa ii ajute sa aibe câștig făcând totul legal !!!

  2. Nu tirurile urât mirositoare vor fi controlate. Se construiește organizarea DICTATURII MEDICALE!!!

  3. Același obicei pesedisto-comunist „sa ne facem ca muncim, sa arătăm ca facem ceva noi,cei din aristocrația bugetara ” . Dobitocii astia de liberali nici nu s-au apucat de reforme ca deja si-au luat pauza cu alegerile lor de partid.