Opinia Timisoarei

Se cumpara elevatoare pentru reviziile tramvaielor noi turcesti de la Timisoara. Licitatia primariei pentru proiectarea halei de mentenanta in care vor fi montate a esuat si va fi reluata

TIMISOARA. Daca n-a vrut nimeni sa proiecteze hala in care sa se asigure reviziile pentru noile tramvaie turcesti, macar sa avem elevatoarele de care e nevoie.

CITESTE SI: Licitatie anulata la Primaria Timisoara. Nimeni nu vrea sa faca proiectul pentru hala in care sa se asigure reviziile pentru noile tramvaie turcesti

In urma cu cateva zile Primaria Timisoara a anulat licitatia pe care o lansase pentru a gasi o firma care sa proiecteze hala speciala in care sa fie facute reviziile la tramvaiele Bozankaya. Aceasta trebuie sa intruneasca mai multe conditii: sa nu patrunda praful, temperatura sa nu coboare niciodata sub 5 grade, sa aiba control pe umiditate si sa fie pazita de incendii. Nimeni insa nu s-a inscris in competitia pentru 25.700 de lei, astfel ca la urmatoarea licitatie se va majora suma, intrucat administratia e presata de timp, dat fiind faptul ca proiectarea oricum dureaza 6 luni, iar apoi trebuie sa gaseasca si un constructor, or asta presupune inca o procedura.

Pana la acel moment, insa, STPT se preocupa de dotari, aceasta intrucat in hala respectiva e nevoie de 12 elevatoare si un pod rulant cu panou de comanda.

Societatea de Transport Public Timisoara a lansat propria licitatie pentru gasirea unui furnizor de asemenea echipament necesar in procesul de asigurare a mentenantei pentru noile tramvaie.

Pentru cele 12 elevatoare coloana mobila si instalarea lor, contractul este estimat la 475.000 lei fara TVA, adica putin peste 100.000 de euro cu TVA.
Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 27 septembrie.

FOTO: adras echipamente

Va reamintim, primul tramvai nou fabricat in Turcia, ajuns la Timisoara, din lotul de 21 comandate, se afla inca in probe, urmand ca din septembrie, potrivit reprezentantilor primariei, odata cu omologarea, sa fie introdus in circulatie pentru calatori, pe linia 1.

O a doua garnitura e asteptata in octombrie.

Exit mobile version