Se construieste un nou corp de cladire la un liceu de elita din Timisoara. Ce alte lucrari vor fi facute pana va suna din nou clopotelul

TIMISOARA. Mai multe licee, scoli si gradinite din Timisoara intra in reabilitare in timpul vacantei de vara. Vor fi izolate termic mai multe gradinite din oras, in timp ce cladirile unor licee intra in reabilitare.

CITESTE SI: Barul cu gogosi glazurate si delicioase este ultimul trend la evenimente speciale. Afla povestea dulce si colorata a celui mai nou Donuts Bar din Timisoara 

Astfel, conform Primariei Timisoara, pentru refacerea fatadelor si invelitoarelor de la Colegiul I.C. Bratianu din Piata Huniade a fost elaborata deja documentatia care urmeaza sa ajunga la Comisia Tehnica si Economica a municpalitatii.

Pentru noul corp al Liceului Teoretic Nikolaus Lenau ce va adaposti Scoala Gimnaziala a fost obtinuta autorizatia de constructie, s-a refacut documentatia economica iar municipalitatea elaboreaza acum documentele pentru achizitia lucrarilor.

Liceul de Arta din Timisoara intra, de asemenea, in reparatii, urmand ca acoperisul cladirii sa fie inlocuit.

Tot in aceasta vara va fi reabilitat internatul Liceului Henri Coanda si acoperisul unui corp al Scolii Gimnaziale nr. 19 din Timisoara.

In plus, mai multe gradinite si scoli vor fi reabilitate termic in aceasta vara. Este vorba despre Gradinita cu Program Prelungit nr 11, Gradinita cu Program Prelungit nr. 27, Scoala Generala nr. 25, Scoala Generala nr. 24, Scoala Generala nr. 2.

In plus, pentru noul an scolar, municipalitatea anunta ca se vor face reparatii si igienizari:

  1. Liceul Grigore Moisil – inlocuire gard imprejmuitor, reparatii si igenizari interioare (pregatirea pentru Balcaniada).
  2. Gradinita Lenau – reparatii si igenizari interioare, inlocuire parchet.
  3. Gradinita cu Program Prelungit nr. 23 – reparatii capitale la acoperis tip terasa -hidroizolatie (aprox 1.300 metri patrati).
  4. Scoala Generala 26 – reparatii capitale, igenizari interioare, reparatii la bai, schimbat parchet, usi. Continua si reparatiile la etaje (anul trecut a fost amenajat etajul III).
  5. Colegiul Dimitre Leonida – se amenajeaza pentru mutarea Liceului Ungureanu – amenajarea internatului- reparatii acoperis tip terasa, reparatii /ingenizari interioare, schimbat parchet, usi, reparatii la bai, amenajarea corpului de cladire; scoala – reparatii si igenizari interioare; amenajarea atelierelor, reparatii si igenizari interioare.
  6. Colegiul Ion Mincu (unde se va muta o parte a Liceului Lenau) – reparatii si igenizari interioare, inlocuit usi, parchet, recompartimentari.
  7. Liceul Emanoil Ungureanu – reparatii si igenizari interioare, schimbat usi, parchet.

De la inceputul anului, municipalitatea a primit 50 de solicitari pentru reparatii urgente in scoli si gradinite, cele mai multe fiind facute la instalatiile de apa, incalzire si canalizare.

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Stan Vidrighin, omul care a realizat reteaua de apa si canalizare a orasului 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.