Noutati :

Scoala Altfel la Teatrul pentru Copii si Tineret Merlin din Timisoara. 15 spectacole, 2.600 de spectatori

17 aprilie, 2019 - 07:59 PM
Autor: Redactie      
Categorie: CULTURA
0

TIMISOARA. Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” susține educația copiilor în mod inteligent, sprijinind desfășurarea programului „Școala Altfel 2019 – Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

Astfel, în perioada 15-19 aprilie, teatrul oferă o alternativă valoroasă pentru programul școlilor care au ales această săptămână pentru educația alternativă prin activități informale.

Cele cinci producții diferite prezentate în fața spectatorilor elevi sunt: „Inimă de piatră”, „Ariciul”, „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”,„Ursul păcălit de vulpe” și „Zaiafeturi”.

Săptămâna „Școala altfel” este în desfășurare și ne bucurăm că am reușit ca peste 2.600 de copii să ne urmeze în lumea magică a spectacolului, fermecați fiind de povestea prințului prefăcut în arici din spectacolul Ariciul sau de cea a Cărbunarului Peter din Inimă de piatră. De săli arhipline am avut parte și în cazul spectacolului Zaiafeturi unde elevii s-au amuzat copios, sursa fiind comicul debordant din schițele lui I.L.Caragiale sau au putut vedea materializându-se pe scenă o poveste a unui autor român, Ion Creangă, Ursul păcălit de Vulpe, care face parte din repertoriul de povești adecvat vârstei mici„, transmit reprezentantii Teatrului pentru Copii si Tineret Merlin din Timisoara.

De aceste reprezentări scenice s-au bucurat elevi de la: Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Școala Gimnazială nr.2, Școala Gimnazială nr.13, Școala Gimnazială nr.16, Școala Gimnazială nr.18, Școala Gimnazială nr.19 și Școala Gimnazială Comuna Dumbrăvița.

Caravana poveștilor a ajuns la Pișchia, la Recaș, la Șag și la Chișoda unde actorii au fost aplaudați de copii frumoși și veseli, doritori de spectacole minunate.

15 spectacole, 2.600 de spectatori, 5 zile pline, la Teatrul „Merlin”. Cinci zile în care spectatori curioși vor viziona cinci spectacole diferite și vor fi provocați să gândească, să-și pună întrebări, să viseze.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...