Noutati :

SCM Timisoara, victorie fara emotii cu Miercurea Ciuc

18 aprilie, 2021 - 10:14 AM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. SCM Timisoara a invins-o pe CSM Miercurea Ciuc cu scorul de 93-76 (21-13, 28-20, 27-18, 17-25), intr-o partida din cadrul turneului 12 LNBM, care se disputa chiar in orasul de pe Bega. A fost un spectacol ofensiv al banatenilor, care nu au avut emotii in acest joc.

CITESTE SI: Ca-n filme. Au sarit in Bega si au inotat de pe un mal pe altul ca sa scape neprinsi, dupa ce au fugit cu politia pe urme la Timisoara. Motivul din spatele unei curse nebunesti

Elevii lui Dragan Petricevic au inceput concentrati jocul, nedorind sa dea sanse vizitatorilor. A fost 21-13 la prima sirena si chiar daca la un moment dat ciucanii au venit la trei puncte in spate, alb-violetii s-au distantat din nou si nu s-au mai uitat inapoi, 49-33 la pauza mare.

Ecartul de 20 de puncte s-a inregistrat in prima parte a sfertului 3, 59-39 si era clar deja ca singura problema a partidei este diferenta de puncte cu care se va impune echipa banateana. In cele din urma s-a terminat 93-76, insa diferenta reala a fost chiar mai mare. O evolutie buna a gazdelor care nu a lasat niciun moment loc de surprize.

Capitanul Sherwood Brown a avut o prestatie solida, intrand bine dupa accidentare si conducandu-si echipa la victorie cu 21 de puncte si 12 recuperari. Laszlo Lazar a adus 20 de puncte si 6 recuperari, Pesakovic a reusit in sfarsit un meci bun cu 16 puncte, iar Gajic a contribuit cu 14 puncte si 7 recuperari. De la invinsi s-a remarcat Vlad Corpodean, 19 puncte si 7 recuperari.

Duminica seara, SCM Timisoara primeste vizita echipei din Focsani.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...