TIMISOARA. Meci fără istoric în ultima etapă a sezonului regular din Liga Națională de rugby la Timișoara, unde echipa gazdă și-a confirmat statutul de favorită și a demolat Universitatea Cluj.
Nu s-a pus niciun moment problema învingătorului, ci doar cea a diferenței de scor de pe tabelă. SCM Timișoara avea asigurat bonusul ofensiv încă de la pauză, când conducea cu 43-3. Neagu, cu două eseuri, Nica, A. Mureșan, Chibuwe, Bălan și Vasilovici, fiecare cu câte unul, completate de o transformare a lui Bălan și alte 3 semnate de Neagu au stabilit scorul primului mitan. Punctele din prima jumătate a partidei pentru clujeni au venit dintr-o lovitură de pedeapsă a lui Mazăre.
Spectacolul a continuat după pauză. Timișoara a punctat prin Altinok, Boldor și Ștețco, cu câte două eseuri, Archvadze, Shennan și Bălan, cu câte unul. Pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele Rupanu, cu două transformări, iar Neagu și Boldor au reușit câte una. Clujenii au reușit eseul de onoare prin Bârlădeanu, completat de transformarea lui Mazăre.
Astfel, s-a încheiat 96 – 10, acesta fiind scorul sezonului în Liga Națională de rugby. Victoria face ca SCM Timișoara să urce pe primul loc în campionat și așteaptă rezultatul duelului de sâmbătă dintre Știința Baia Mare și Dinamo pentru a afla pe cine va înfrunta în semifinală.