Scandal pe ordonanta care legalizeaza traseismul: Basescu avertizeaza Guvernul, Opozitia organizeaza un miting de protest

Cu o zi inainte ca Guvernul sa ia in discutie ordonanta de urgenta referitoare la „transferul primarilor”, presedintele Traian Basescu a facut un apel la Guvern sa nu o emita, in timp ce Opozitia a anuntat un mars de protest.

Presedintele a mai cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de „sabotarea democratiei”, sa atace ordonanta la Curtea Constitutionala daca ordonanta va fi aprobata.

Intre timp, Alianta Crestin-Liberala (PNL-PDL) a anuntat ca joi de la ora 10.00 va organiza un miting de protest in fata Guvernului impotriva ordonanteia prin care timp de 10 zile e permisa migratia alesilor locali.

Guvernul se va reuni joi in sedinta, tinand cont ca Parlamentul isi incepe sesiunea de toamna la 1 septembrie, pentru adoptarea mai multor ordonante de urgenta, printre care si cea prin care alesii locali au posibilitatea, timp de 10 zile, sa isi aleaga partidul fara sa isi piarda mandatul.

Prim-ministrul Victor Ponta nu va lua parte la sedinta de Guvern, el urmand sa efectueze o vizita in Turcia.

Sursa: realitatea.net

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.