Sarmanii Timisoarei au servit masa de Craciun in Piata 700! Membrii Lions au impartit zeci de portii de iahnie de fasole

TIMISOARA. Iahnie de fasole cu carnati si castraveti murati, paine si cozonac. Asta au servit saracii Timisoarei in prima zi de Craciun. Masa le-a fost oferita, ca in fiecare an, de membrii Clubului Lions, care duc aceasta traditie de 10 ani.

Bucatarii amatori de la Lions au gatit 350 de portii de mancare pentru sarmanii Timisoarei. Au intins bucatele chiar pe mesele comerciantilor din Piata 700, care si-au luat liber de Craciun.

Duminica, 25 decembrie, zeci de oameni nevoiasi au stat la coada pentru o portie de mancare calda. Alaturi de oamenii strazii s-au aflat si pensionari ingrijiti, care nu si-au permis din pensiile mici sa puna pe mese traditionalele bucate. Multi dintre ei au mers chiar si cu plase, sa-si ia mancarea acasa si sa o serveasca la caldura.

Potrivit presedintelui Clubului Lions Timisoara, Lucian Iovescu, 350 de portii au fost pregatite pentru masa de Craciun a sarmanilor. Membrii clubului au adunat peste 5.000 de lei, din donatii. O actiune asemanatoare va avea loc si de Paste.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.