Noutati :

Sarbii din Banat au aprins badnjak-ul, in Ajunul Craciunului, si pornesc sarbatorile pe rit vechi. Foto si video

6 ianuarie, 2019 - 05:35 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Inca un val de sarbatori in Banat! Bucurie mare pentru sarbii din Timisoara, care au aprins, duminica seara, in Ajunul Craciunului pe rit vechi, badnjak-ul, traditie din mosi stramosi ce simbolizeaza un nou inceput, sanatate si bogatie.

Au fost flacari uriase, ploaie de scantei si colinde la Biserica sarbeasca din centrul istoric al Timisoarei.

Zeci de sarbi s-au adunat sa participe la ritualul din Ajunul Craciunului. Cei mai mici au cantat colinde si au aruncat boabe de grau in foc, pentru ca asupra familiilor lor sa se abata belsugul.

Potrivit credintei, cu cat flacarile sunt mai inalte si cu cat ies mai multe scantei, cu atat anul va fi mai bogat.

Badnjak-ul, in fapt trunchiuri de stejar, a fost aprins la toate cele 60 de biserici si 5 manastiri sarbesti din Banat.

Vreme de 3 zile, sarbii de pe intreg cuprinsul Banatului vor petrece alaturi de familie si de cei dragi sarbatoarea Craciunului, dupa care vor incepe pregatirile pentru Revelion, care se sarbatoreste in 13 ianuarie.

La finele lunii, in 27 ianuarie, sarbii au inca un motiv de petrecere, il cinstesc pe Sfantul Sava, cea mai importanta figura a Bisericii Ortodoxe Sarbe.

VIDEO: Remus Gradinariu



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...