Saltele, lenjerii de pat, produse de igiena si sanitare vor ajunge in Ucraina. Ajutor de un sfert de milion de lei din fondul de rezerva al Consiliului Judetean Timis pentru populatia ramasa in zona de razboi

TIMIS. 250.000 de lei din fondul de rezerva al judetului au fost alocati pentru cumpararea de produse ce vor fi trimise ucrainenilor care nu au reusit sa fuga din calea razboiului declansat de Rusia.

CITESTE SI: Targ de vechituri in Parcul Botanic, la Timisoara, in scop caritabil. Banii stransi vor fi donati unei asociatii de protectie a animalelor 

Banii au fost alocati in urma unei solicitari din partea Crucii Rosii Romania, Filiala Timis, precum si a cererii venite din partea Crucii Rosii din Ucraina. Din aceasta suma urmeaza sa fie cumparate saltele, perne, paturi, produse de igiena sau din categoria celor neperisabile. Toate acestea urmeaza sa ajunga in tara vecina.

Consiliul Judetean Timis a alocat 250.000 de lei pentru cetatenii ucraineni afectati de conflictul armat din tara vecina. Banii provin din fondul de rezerva al judetului Timis si vor acoperi cheltuieli aferente achizitionarii de urgenta de materiale neperisabile, cazarmament, produse igienice si produse sanitare, inclusiv transportul acestora„, transmit reprezentantii CJ Timis.

Consiliul Judetean Timis s-a implicat in ajutorarea cetatenilor ucraineni inca de la inceputul invaziei din tara vecina. La inceputul lunii martie, presedintele Alin Nica anunta ca intentioneaza sa aloce bani din fondul de urgenta catre Crucea Rosie pentru cumpararea de medicamente, ce urmeaza sa fie duse celor care nu au reusit sa fuga din zona de razboi. Nu a fost insa singura masura pusa in aplicare. S-au pregatit, de asemenea, spatii de cazare pentru cetatenii ucraineni in mai multe localitati din judet.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.