Salile de sport castigatoare in instanta. Smartfit a obtinut anularea suspendarii activitatii impusa de Guvern

TIMISOARA. Oprirea activităților sălilor de sport în spații închise în localități unde incidența este mai mare de 4/1000 locuitori a fost contestată în instanță de către cel mai mare operator fitness din vestul României. Smartfit Timișoara a atacat Hotărârea de Guvern care a blocat activitatea sportivă în zeci de localități din întreaga țară.

Centrele de sănătate și sălile de sport au fost închise discriminatoriu față de alți operatori economici care desfășoară activitate în spații închise (saloane cosmetică, frizerie etc) și fără o analiză de risc punctuală. În termeni legali, avocații au demonstrat încălcarea de către Guvernul României a unor prevederi din Constituția României (e.g. art. 53, art. 108), din Legea 55/2020 și 136/2020 precum si ale Legii 24/2000 privind tehnica legislativă.

Salut cu apreciere activitatea completului de judecată din cadrul Curții de Apel Timișoara deoarece a gestionat foarte profesionist și echilibrat dosarul, a acordat termene scurte de judecată, punând astfel în valoare dispozițiile legii contenciosului administrativ. Nutresc speranța că şi Înalta Curte de Casație şi Justiție va da dovadă de aceeaşi rapididate în soluționare şi înțelegere corectă şi justă a cauzei când va pronunța soluția definitivă urmare a căreia se vor putea redeschide sălile de fitness” a spus avocatul Paul Ciucur, reprezentantul Smartfit din cadrul SCPA Maier, Ciucur şi Asociații.

La dosar au fost cerute de la DSP și Ministerul Sănătății situații care să demonstreze dacă au existat focare de Covid-19 la sălile de sport din județ sau din țară, iar respectivele instituții au răspuns că nu au existat și nu au fost efectuate anchete epidemiologice.

Trăim vremuri foarte tulburi în care este nevoie de intervenția instantelor pentru a putea face sport, un drept fundamental al oricărui om. Am arătat de sute de ori că mișcarea fizică este un aliat în lupta împotriva virusului, dar am fost închiși abuziv din nou și din nou până când operatorii de fitness au ajuns în pragul epuizării mentale și financiare, iar clienții stau acasă cu sănătatea șubrezită” a spus Cosmin Șorban, acționar majoritar Smartfit și reclamant în proces.

De rezultatul obținut la Timișoara beneficiază operatorii de fitness din toată țara, Smartfit solicitând în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parțială a HG nr. 348/25.03.2021, în ceea ce privește pct. 4 referitor la art. 10 punctele 1^1 și 1^2 din Anexa nr. 3 la HG nr. 293/10.03.2021, prin care se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ce mișto, sper că Cosmin îl reprimește și pe Daniel Liviu Toda, că pe la Parlament nu a mai dat de-o vreme încoace. Vrem să vedem dacă și-a pierdut din flexibilitate, că la mobilitate nu stă bine delok.
    Salut și recepția mignonă de la Smart, sper că între timp au devenit mai fit fetele, că le vrem în formă, maximă!

    • Esti penibil, mergi la sala doar in speranta ca iti mai clatesti ochii cu ceva, altfel n-ai avea de ce sa simti cu atata tarie sa lasi un astfel de comentariu. Fetele de la receptie sunt acolo sa isi faca treaba, care, spre surprinderea ta, nu este aceea de a te minuna pe tine cu formele sau conditia lor fizica.

      • Tu esti „penibil”. Comentariul este chiar de la o ea, de-a „voastra”. Consumi aer degeaba, minte odihnita!!! Sa vad ca angajeaza baieti cu burta si fete mai „normale”. Serios?!?! Sexul se cere si se va cere mereu, degeaba educatie cu facultate cu o minte prea linistita.

      • Normal ca mergem la sala sa vedem bunaciuni, bine, mai ridicam si o gantera in pauza de admirat.

  2. In sfarsit, mai degraba te infectezi in supermarket decat la sala. Asa macar faci sport si iti ajuti sanatatea

  3. Ai ai ai, cel mai bun vaccin pentru covid sunt constituție și tribunale… Sfârșește pandemie pe loc

  4. Aperoale, aia au spus si cei aproape 200 de ieri inainte sa crape. Dupa crapare, normal ca s-a gatat si cu pandemia pentru ei:)

  5. adevarul e ca de aia merge lumea la supermarket, hartia igienica pana acum de la sala o luam, la fel si restul alimentelor.
    bravo, esti prost gramada, lesinatura obosita ce esti

  6. Articolul trage concluzii neadevarate. corect spus a anulat FOSTELE restrictii, fara vreun efect practic, nu si cele actuale, in temeiul carora activitatea e suspendatam , pentru ca actuala suspendare a activitatii lor nu (mai) are la baza HG 293/2020 asa cum a fost modificat prin HG 349/2021 ca ele si-au incetat aplicabilitatea, ci din 13 aprilie are la baza HG 432 / 2021 care nu e nici suspendata nici anulata. Nu este adevarat ca daca ICCJ mentine hotararea Curtii de Apel, atunci se pot redeschide salile, asa cum afirma acea persoana citata in articol.

    • Conform articolului 53 din Constitutie, nu se pot limita drepturi si libertati prin HG sau alte inventii ale guvernului, ci doar prin lege in Parlament.
      Oricine contesta la tribunal castiga. Pana si restrictiile privind limitarea deplasarii in anumite intervale orare intra in aceiasi categorie.

  7. Am avut la servici doi colegi infectati cu COVID19 de la sala de sport care au tras din greu de boala. Ei au recunoscut unde s-au infectat.
    Sper sa ii aibe pe constiinta pana mor proprietarul salii de sport si cel/cei din justitie care a aprobat.

    • esti tu s-au ei siguri ca s-au infectat la sala de sport si nu in fata ei sau la job? o concluzie ca asta poti trage doar daca ai mers pana la sala intr-un mediu septic, te ai intors de acolo intr un mediu septic, casa ta este super dezinfectata si nu ai intrat in contact cu nimeni cu exceptia salii de fidness. Eu nu stiu cum ii la alte sali, dar la word calss trebuia sa faci rezervare la ce ora mergi si la ce ora pleci, erau la intrare botosei de punga, langa fiecare aparat era cate un dezinfectant , sala nu era niciodata la mai mult de 30% din capacitate. Nu cred ca in hai sa nu zic magazine alimentare ca sunt esentiale dar la un magazin de haine de ex nu se respecta atatea masuri. In plus sportul ii important pt recuperarea post covid si pt sanatate in general.