
TIMIȘOARA. Accident de circulație, luni dimineață, lângă Timișoara. O mașină s-a înfipt într-un stâlp la Mosnita Nouă.
Doi oameni au fost răniți.
Șoferul, de 55 de ani, se îndrepta spre Timișoara, când a pierdut controlul direcției.
Autoturismul s-a izbit cu putere de un stâlp de pe marginea drumului.
Atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta, un tânăr de 24 de ani, au fost răniți și transportați la spital.
“Un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp.
În urmă impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!