Foto: businessinsider.com
Actorul american James Earl Jones s-a stins din viata luni, la varsta de 93 de ani. Anuntul a fost facut de agentul starului.
CITESTE SI: A doua alerta cu bomba la Timisoara. Acum la o companie multinationala. Video
James Earl Jones s-a nascut in 17 ianuarie 1931 in statul american Mississipi. A debutat in filme in 1964, cu un rol in pelicula „Dr. Strangelove”, iar de-a lungul anilor a aparut in zeci de filme si seriale din diferite genuri.
A ramas totusi in memoria cinefililor pentru faptul ca si-a imprumutat vocea inegalabila lordului Sith Darth Vader din saga „Razboiul Stelelor”, dar si personajului Mufasa, din animatia „Regele Leu”.
Ultimele sale aparitii in filme au fost inregistrate in 2021, cand a interpretat rolul regelui Jaffe Joffer in partea a doua a peliculei „Coming 2 America”, si un an mai tarziu, cand a redevenit Darth Vader in miniseria „Obi-Wan Kenobi”.
James Earl Jones a fost nominalizat la Oscar in 1970 pentru rolul Jack Jefferson, din „The great white hope”, si a si castigat o statueta pentru intreaga sa cariera in 2011. Actorul a mai castigat trei premii Emmy(1990, 1991 si 2000), un Glob de Aur in 1970, un premiu Grammy in 1977 si trei Tony(1969, 1987 si 2017).