
TIMIȘOARA. Au apărut primele rezultate ale autopsiei pe care medicii legiști au făcut-o în urma morții elevului de numai 18 ani care s-a stins în mod inexplicabil în acest sfârșit de săptămână la Timișoara.
CITEȘTE ȘI: Moarte suspectă la Timișoara. Băiat de 18 ani, găsit fără suflare după ce s-a întors de la un majorat
Conform acestora, Marco Iacsin, elev în clasa a 12-a la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, ar fi suferit un infarct miocardic. Nu se știe ce anume a produs acest stop cardiac, însă sunt așteptate și rezultate ale altor analize de specialitate.
Inima băiatului a încetat să mai bată, se pare, în timp ce se odihnea după o petrecere.
Va reamintim, tânărul a participat la un majorat de unde s-a întors sâmbătă dimineață, în jurul orei 4.00.
Mama și mătușa, cu care tânărul locuia, l-au lăsat să se odihnească, iar dimineață au plecat de acasă.
Când s-au întors, în jurul orei 16.00, l-au găsit fără suflare.
Imediat, familia a dat alerta la 112, însă medicii de pe salvare ajunși rapid la locuința n-au mai putut face nimic pentru el și au declarat decesul.
Polițiștii au deschis o anchetă, iar trupul neînsuflețit al băiatului de 18 ani a fost transportat la Medicină Legală pentru autopsie.
Mama le-a povestit polițiștilor că băiatul ei era bine când a ajuns acasă, nu băuse la petrecere și nici nu erau indicii că ar fi consumat substanțe interzise.
Colegii săi de școală sunt în stare de șoc. Nimeni nu știa ca Marco să fi avut probleme de sănătate. Încă de aseară au făcut un altar de candele la intrarea în liceu, unde i-au adus un omagiu.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Dar câte energizante o fi băut ?La asta nu sa gândit nimeni.
Zero. nu intelegi chestii simple? energizante erau si in 2019..
Infarctul doare , s-ar fi zbătut ar fi căzut prin casă
Pentru anti-vaccinisti, ceea ce sugerați voi da miocardita cel mult care e simptomatica anterior – deci lăsați ideile crete
Un cardiolog ar explica mai bine … moarte subită e cauza de disfuncție a sistemului electric al cordului
Narcotice, energizante ….tigari electronice… .ce drac….parinti iresponsabili ! Educatie IOC
Ehehe! Baga-n ei toate prostiile. Unde sunt betiile sanatoase din tinerete? Veneai muci, te culcai (eventual dadeai la rate) si te trezeai dupamasa, mai pe seara cu chef s-o iei de la capat. Acum uite! Dar nu pot sa nu ma gandesc ca poate avea o boala si nu stia de ea. La cum se fac controalele … nu m-as mira. Imi aduc aminte ca aveam un coleg (noi ii spuneam tocilar) ce nu bea, nu fuma, facea sport, etc. Alerga prin curte (noi eram la tigara), apropo, la fostul Liceu Industrial nr.7 langa Piata 700, ma rog, ce a mai ramas din ea. Dintr-o data am vazut ca statea pe jos. Facuse ceva la inima, l-a luat salvarea. Din ziua aia nu a mai avut voie sa faca sport. Pe urma ne-a povestit ca a simtit un junghi dupa care nu-si mai aminteste nimic. Cand l-am intrebat de ce se forta cu alergatul ne-a raspuns ca a simtit el ca are ceva si facea sport ca sa se vindece. Judecata la 17 ani.