
TIMIȘOARA. Anchetă la final în cazul incidentului de sâmbătă, 29 noiembrie, pe calea ferată în județul Caraș-Severin.
Doi adolescenți de 16 și 17 ani au fost cei care au pus osiile pe linii, în calea trenului București- Timișoara. Au fost prinși de polițiști și au fost deja reținuți.
Adolescenții le-au spus polițiștilor că au observat niște cărucioare cu ajutorul cărora au fost făcute unele lucrări la calea ferată de catre muncitori in zonă, au luat osiile și le-au așezat pe linie ca să….. vadă ce se întâmplă.
Din pricina intervențiilor de reparații, trenurile aveau restricție de circulație pe acea porțiune, astfel că trenul București-Timișoara a avut viteză redusă atunci când a lovit osia.

Sursa foto: clubferoviar.ro
”În data de 29 noiembrie 2025, la ora 19.20, polițiști de la Serviciul Județean Poliție Transporturi Caraș-Severin au fost sesizați că trenul IR 1691 care circula pe magistrala 100 din direcția București către Timișoara, în zona stației CF Crușovăț, jud. CS, la km CF 423 + 094 ar fi lovit un obstacol (osie de cărucior) aflat pe calea ferată. În tren erau aproximativ 30 de călători.Trenul a staționat aproximativ o oră și după finalizarea cercetării la fața locului și-a continuat deplasarea. În urma evenimentului nu au fost persoane rănite”, a transmis IPJ Caraș- Severin.
Polițiștii au întocmit atunci dosar penal pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat doi minori care au pus cele două osii pe linia de cale ferată.
”În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin din cadrul SRPT Timișoara, au fost identificați doi minori bănuiți de amplasarea celor două osii metalice pe linia de cale ferată în zona stației CF Crușovăt. Cei doi minori au fost depistați și conduși la sediul poliției împreună cu reprezentanții legali. Având în vedere gravitatea faptelor și riscul major generat pentru siguranța circulației feroviare, polițiștii au dispus reținerea celor doi minori, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația în vigoare. De asemenea, în data de 02.12.2025, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasa, din culpă”, a mai precizat IPJ Caraș-Severin
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Un incident de siguranţă s-a produs, în seara zilei de 29 noiembrie, pe calea ferată, în judeţul Caraş Severin, unde un tren de persoane a lovit o osie de vagonet amplasată pe linia ferată.
O a doua osie a fost găsită în zona incidentului, pe o altă linie, după ce mecanicul trenului a reuşit să oprească garnitura feroviară. Nu se ştie cine a amplasat cele două osii pe şine. Directorul Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurenţiu Dumitru, afirmă că incidentul de siguranţă feroviară a avut un potenţial de pericol foarte ridicat.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Doi cretini inconștienți. Probabil cea mai indicată pedeapsă pt ăștia doi ar fi muncă silnică pe viață. Pe căile ferate.
Vai de fundul lor de idioti !
Ar trebui trimisi la scoala de corectie si scarmanati bine de tot pina le ies prostiile din cap !!!
Si parintii pusi sa plateasca niste amenzi, de sa le dea lacrimile ca la ceapa….
Daca trecea un tren cu viteza mare, deraierea era ca si facuta, cu toate consecintele aditionale.
Daca era asa ceva pe vremea lui Ceausescu, ii baga securitatea la ascunzis de nu se vedeau…terorism