S-a deschis traficul pe Calea Martirilor, la Timisoara, pe un sens. Ce mai e de facut si cand se finalizeaza lucrarea. Foto

TIMISOARA. Lucrarile pe portiunea din Calea Martirilor cuprinsa intre intersectia cu strada Aries si Bulevardul Liviu Rebreanu se apropie cu pasi repezi de finalizare.

CITESTE SI: Ultimele noutati legate de cel mai mare miting aerian din vestul tarii, pe Aeroportul Timisoara, care e pregatit de start 

Vineri dimineata a si fost redeschis traficul dinspre Aries catre Rebreanu, pe celalalt sens muncitorii spun ca sunt sanse sa termine retusurile tot vineri, dupa ce toarna ultimul strat de asfalt in intersectia cu Surorile Martir Caceu si Aries.

 

Trotuarele au fost refacute si pe o parte si pe cealalta, a fost introdusa in subteran tubulatura necesara introducerii cablurilor aeriene, dar au fost facute si racordurile noi pentru semafoare. Si nu este vorba doar de semafoarele vechi, ci si de instalarea unuia nou.

Acesta a fost montat la intersectia Caii Martirilor cu strada Diaconu Coresi, unde a fost deja trasata o trecere de pietoni. Cum pe ambele trotuare reabilitate vor exista piste de biciclete, pe aici, cei care circula pe doua roti, vor putea intra direct pe ruta de pe Diaconu Coresi, care face legatura cu strada Eneas.

Unii soferi sunt de parere ca aceasta noua trecere va fragmenta traficul si asa foarte aglomerat pe Martirilor, in vreme ce altii cred ca astfel vor putea patrunde pe Diaconu Coresi in siguranta, venind dinspre Rebreanu.

La intersectia strazilor Martirilor cu Diaconu Coresi au fost montate semafoare si se va face marcaj pentru pista de biciclete si pentru o trecere de pietoni. Apoi se merge catre Casa Tineretului, si acolo se lucreaza, pentru a putea lega pista de biciclete de pe Eneas de zona centrala, pentru a se putea merge continuu„, au spus reprezentantii Primariei Timisoara.

Lucrarile pe Calea Martirilor au inceput in urma cu cateva saptamani. Au fost refacute trotuarele si amenajate alveole in care vor fi plantati copaci ornamentali. Scuarul de la intersectia cu bulveradul Liviu Rebreanu a fost si el micsorat.

Odata finalizate lucrarile de reabilitare, pe Calea Martirilor se va circula pe doua benzi pe sens, iar pe timpul zilei nu se va mai permite parcarea pe cele doua margini ale strazii pe portiunea dintre bulevardul Liviu Rebreanu si Maresal Averescu.

Comisia de circulatie a decis sa interzicem stationarea masinilor pe Martirilor pe perioada zilei, in conditiile in care s-a facut interzicerea si pe strada Gheorghe Lazar. Dupa ora 19.00 sau 20.00 va fi posibil sa se stationeze pana dimineata pentru ca nu sunt suficiente locuri de o parcare intre blocuri, chiar daca sunt locuri unde nu exista amenajari. In momentul in care lucrarile pe aceasta portiune din Calea Martirilor vor fi terminate va trebui sa beneficiem de aceste amenajari de la Casa Tineretului pana la frontiera cu Giroc. De la portiunea Liviu Rebreanu-Maresal Prezan nu se poate circula decat pe o banda si tot traficul e gatuit si asta se rasfrange extrem de negativ. Daca pe parcursul zilei nu e asa problematic, la orele de varf este. Peste noapte se va permite stationarea„, anunta zilele trecute primarul Nicoale Robu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ce imi place cand se mai instaleaza cate un semafor prin oras si intor zona destul de aglomerata, dar ce conteaza unul in plus, doar primarul stie cate semafoare sunt si la cat de bine flosesc, alti bani aruncati pe semafoare …………………