Noutati :

‘Romeo si Julieta’ descoperiti de arheologi la Cluj-Napoca

18 aprilie, 2013 - 05:22 PM
Autor: Anonim      
Categorie: NATIONAL
0

Mai multe schelete din epoca medievala au fost descoperite de catre arheologii din Cluj-Napoca in curtea unei foste manastiri dominicane. Printre acestea se afla si cele ale doi tineri care se tin de mana.

Anuntul a fost facut de cercetatorul principal Adrian Rusu de la Institutul de Arheologie si Istoria Artei a Academiei Romane din Cluj-Napoca, specialist in epoca medievala.

„Printre schelete se aflau si cele apartinand unui cuplu de tineri de circa 30 de ani, barbat si femeie, asezate fata in fata, care se tineau de mana si care au fost ingropati impreuna. Este un caz ciudat, un fel de Romeo si Julieta. Am descoperit ca barbatul a murit in urma unui accident, osul sternului fiind spart de un obiect contondent, iar femeia, care a fost ingropata cu el, probabil ca a facut infarct la aflarea vestii. Alta explicatie nu gasim. Scheletele apartin epocii medievale, din perioada 1.450 – 1.550, fiind un lucru normal ca in jurul unei biserici sa se afle morminte”, a spus Rusu.

Cercetatorul a afirmat ca, in zona, a mai fost descoperit si scheletul unui copil, dar si oase din partea de jos a piciorului, apartinand unui al patrulea schelet.

Lucrarile efectuate de specialistii Institutului de Arheologie impreuna cu cei ai Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca fac parte dintr-un proiect de restaurare a fostei manastiri dominicane din Cluj-Napoca, monument istoric ce dateaza din secolul al XIV-lea.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor