Romanii indemnati sa paraseasca urgent teritoriul Rusiei

Ministerul de Externe le recomanda romanilor aflati pe teritoriul Federatiei Ruse sa plece cat mai repede din tara prin intermediul zborurilor comerciale care sunt inca disponibile.

CITESTE SI: Ce facem in caz de atac nuclear. De ce primele 15 minute de dupa explozie sunt vitale, unde cautam adapost si ce trebuie sa contina kitul de supravietuire

Inca din 26 februarie Romania a decis inchiderea spatiului sau aerian pentru toate aeronavele inregistrate in Rusia, iar ulterior masura a fost adoptata la nivelul intregii Uniuni Europene. Astfel, companiile aeriene de pe batranul continent si-au suspendat zborurile spre si dinspre Federatia Rusa.

Avand in vedere aceste restrictii, precum si faptul ca situatia regionala de securitate ramane extrem de tensionata si cu o evolutie impredictibila, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomanda insistent cetatenilor romani sa evite calatoriile neesentiale in Federatia Rusa, iar celor care se afla temporar in aceasta tara sa ia in considerare sa paraseasca teritoriul Federatiei Ruse cat mai curand, prin intermediul zborurilor comerciale inca disponibile, transmite ministerul.

MAE informeaza ca cetatenii romani care doresc sa paraseasca teritoriul Federatiei Ruse au, la acest moment, rute alternative de deplasare prin intermediul curselor aeriene regulate, cu escala, prin Republica Turcia/Istanbul si Emiratele Arabe Unite/Dubai sau pe cale rutiera, cu companii de transport, prin Estonia.

Totodata, MAE recomanda cetatenilor romani care se afla pe teritoriul Federatiei Ruse sa isi inregistreze neintarziat prezenta prin intermediul platformei www.econsulat.ro, la adresa https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza, disponibila atat de pe PC sau laptop, cat si de pe telefonul mobil.

Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numarul de telefon al Ambasadei Romaniei la Moscova: +7 499 143 0427; +7 499 143 0350, al Consulatului General al Romaniei la Sankt Petersburg: +7812 3126141 si al Consulatului General al Romaniei la Rostov pe Don: +7 (863) 283 10 15 apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta.

De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de urgenta al misiunii diplomatice a Romaniei in Moscova: +7 916 017 9882, precum si telefoanele de urgenta ale oficiilor consulare la Sankt Petersburg: +7. 965. 777.43.38 si Rostov pe Don: +7 (909) 437 72 22.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Hmm. Cu ceva puțin timp în urmă avertismentul era același și pentru Ucraina. Foarte interesant.