Noutati :

Romania pusa pe harta mondiala de healthcare si medtech de catre o echipa de medici din Timisoara, la Global Healthcare Forum 2022, in Irlanda. Dr. Adrian Badescu, CEO al Clinicilor Medici’s si Vice President North-American Economic Club: Avem dorinta de a misca lucrurile

15 iunie, 2022 - 12:56 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SANATATE
0

In aceasta saptamana, la Dublin, in Irlanda, se desfasoara lucrarile forumului medical international ”Global Healthcare Forum 2022”. Participa 124 de delegati internationali, in exclusivitate manageri pe pozitii decizionale de top (CEO, presedinti, vicepresedinti, manageri de inovare, manageri medicali etc) din importante companii medicale din USA, Canada, Germania, UK, Irlanda, Singapore, Dubai, Arabia Saudita, Africa de Sud, Noua Zeelanda.

La invitatia ambasadorului Irlandei in Romania, E.S. Dl. Paul McGarry si cu medierea Camerei de Comert, Industrie si Agricultura din Timisoara, in acest an Romania este reprezentata de catre o delegatie restransa, exclusiv din Timisoara, din care fac parte managerii Clinicilor Medici’s (Dr. Adrian Badescu, CEO si vicepresedinte al North-American Economic Club), Reha Clinic (Dr Lucian Galosi, director si vicepresedinte al CCIAT), Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timis (Dr. Sorin Barac, director general), Profilaxis (Dr. Virgil Musta, director), Cardioprevent (Dr. Gabriela Mut-Vitcu si Dr. Madalina Petcu) si Klaastech (Ing. Cristian Badescu).

Am putea spune despre ceea ce se intampla in aceste zile la Dublin ca este, la o alta scara de dimensiune, precum o reuniune a forumului economic G7 sau G15, de data aceasta in zona de healthcare.
Irlanda a reusit sa se pozitioneze ca important hub international de tehnologie medicala (top 5 mondial), este cel mai mare angajator de profesionisti medtech din Europa (per cap de locuitor) si este in top 10 mondial in trei domenii importante: medtech business, tech companies si biopharma companies. De asemenea, Irlanda ocupa locul al 18-lea la nivel mondial ca producator de deviceuri medicale. Iar ambitiile si strategiile de viitor ale Irlandei nu se limiteaza la rezultatele prezente. De pe aceasta pozitie, Irlanda si-a asumat rolul de organizator al Global Healthcare Forum 2022. Nivelul la care s-au situat prezentarile si discutiile forumului a fost unul foarte ridicat. Printre speakerii importanti ai sesiunilor au fost Chief Executive Officeri si Chief Innovation Officeri ale unor importante retele medicale, precum Daniela Hommel, CEO al Helios Health Gmbh, una dintre cele mai mari retele private de sanatate din Germania, Spania si America Latina, cu o cifra de afaceri in 2020 de 9,8 miliarde de euro, un numar de peste 100.000 de angajati si peste 20 de milioane de pacienti anual. O prezenta marcanta au avut companiile din North-America, precum Novant Health, Hackensack Meridian Health, CommonSpirit Health, Atrium Health, Kaiser Permanente, Mass General Brigham, Hamilton, Vancouver Coastal Health. Focusul principal al forumului a fost pus pe medicina urmatorilor 5-10-20 de ani. S-a discutat foarte mult despre tehnologie si medtech, despre telemedicina si digitalizare, despre IT si platforme de administrare online, despre nanotehnologie si inteligenta artificiala, despre noi orizonturi si noi sperante in sanatate.

Revenind la pozitia Timisoarei si a Romaniei pe harta mondiala de healthcare si medtech, in acest moment contam mult prea putin. insa, nici Irlanda nu conta foarte mult in urma cu 30 de ani. Pentru guvernantii nostri si pentru marii jucatori din sanatate nu mai conteaza ce s-a facut si ce nu s-a facut pana in prezent. Este foarte important ce vom face in continuare si cum ne vom pozitiona. Vom continua sa ne lamentam, sa facem isterii mediatice, sa toleram superficialitatea, ineficienta, coruptia si evaziunea? Sau ne vom pozitiona pragmatic construind strategii, stabilind obiective, construind aliante si parteneriate cu marii jucatori din Europa si America de Nord, dezvoltand servicii si tehnologii inovative si disruptive?
Cu siguranta Timisoara are potential in domeniul inovatiei si a tehnologiilor iar Romania poate conta pe harta de healthcare a Europei. Avem jucatori locali precum Medlife, care au atins o treime dintr-un miliard de euro ca si cifra de afaceri. Avem profesionisti care pot face performanta. Si suntem o categorie de oameni care avem dorinta de a misca lucrurile. Cu siguranta forumul de la Dublin va conta in economia mondiala a sanatatii si a sectorului de medtech a urmatorilor ani„, spune Dr. Adrian Badescu, CEO al Clinicilor Medici’s si Vice President North-American Economic Club.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...