Noutati :

Rodica Cojan, director Cantina Sociala Timisoara: Avem si familii cu 16 copii care vin sa manance la noi!

6 iunie, 2013 - 11:23 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: INTERVIU
8

TIMISOARA. Directorul cantinei sociale Timisoara, Rodica Cojan, a vorbit, intr-un interviu acordat opiniatimisorei.ro despre cazurile sociale cu adevarat cutremuratoare din oras, dar si despre problemele cu care se confrunta institutia pe care o conduce.

Am putea spune ca v-ati dedicat munca sarmanilor…
De foarte multi ani!

A crescut sau a scazut numarul oamenilor care vin la cantina sociala?
A crescut. Si in ultimele 6 luni a crescut simtitor. Acum, astazi, de exemplu, la masa avem 534 de abonati, dosare active 580, dar chiar acum am pregatit documentatia, inca nu este semnat dosarul, facem ancheta pentru un caz absolut socant. Este vorba de un tata cu doi copii foarte mici, acum sunt la scoala in clasele elementare si care isi creste singur copiii. Mama i-a abandonat, dar i-a abandonat de mici. Ei au fost pana acum la Centrul de zi de la Directia Copilului, pana acum un an-doi. Am inteles de la tata ca acolo programul este stabilit pentru o perioada foarte limitata. I-a externat din sistem, nu a vrut niciodata sa ii abandoneze. Tatal lucreaza ocazional si doarme cu copiii la azil pe strada Brancoveanu. E o fetita si un baietel care merg la scoala si astazi au venit ca sa depuna cerere pentru mancare. Fiecare caz pe care il analizam, il aprobam, ne tulbura. Am intrebat ce e cu mama si a spus ca nu stie nimic de ea. Cel mai mic, baietelul avea cateva luni cand mama l-a abandonat.

Ce trebuie sa faca cei care vor sa primeasca mancare la cantina sociala?
Noi functionam dupa Legea 208 a cantinelor sociale din 1997. Atat legea asta, cat si cea a venitului minim garantat ar fi bine daca ar fi completate. Va spun imediat care sunt conditiile: orice persoana care nu realizeaza venituri sau realizeaza venitul minim garantat sau venituri pana la 125 de lei, cat prevede legea416, beneficiaza in conditiile legii de cantina sociala gratuita. Tot ceea ce depaseste 125 de lei de persoana intra la plata, daca este caz social. Va dau un exemplu: daca o familie este compusa din sase persoane sau din cinci sau de patru, se aduna toate veniturile. Ce inseamna venit? Inseamna fie pensie, fie salariu, daca este cazul, insa sunt foarte putini, indemnizatie de crestere a copilului, indemnizatie de handicap, deci toate acestea intra la calcule, se aduna si se imparte la numarul membrilor familiei. Cine poate beneficia? Minori, tineri care frecventeaza inclusiv invatamantul superior, dar daca frecventeaza la zi si este in forma continua si apartin unor familii, evident cazuri sociale, sarace. De asemenea, persoane bolnave cu boli transmisibile, persoane cu handicap si batrani beneficiaza. Toate acestea trebuie sa fie cazuri sociale dovedite prin anchetele sociale. Daca copilul nu frecventeaza scoala, chiar daca face parte dintr-o familie saraca, in mod normal el nu beneficiaza pentru ca este nevoie ca acesti copii sa urmeze o forma de invatamant.

Ce categorii de persoane vin sa primeasca ajutor de aici?
Cei mai multi sunt copii, familii tinere cu un numar foarte mare de copii. Daca va puteti imagina avem familii si cu 16 copii. Mai avem familii cu 12, cu 11 copii, avem de asemenea foarte multi pensionari ori persoane cu grad de handicap, foarte multi sunt cu boli cumulate. De exemplu, am fost o doamna cu 11 boli, a fost la comisia de expertiza si nu a fost incadrata. Are 140 de kilograme, hipertensiune arteriala si altele. Un alt exemplu, saptamana trecuta sau acum doua saptamani, unul din beneficiarii nostri a facut infarct aici, noroc ca am fost pe faza, repede am chemat ambulanta, a venit extraordinar de repede salvarea , l-au investigat si l-au dus de urgenta in sala de operatie unde i s-a facut o interventie, by-pass, tot ce a fost nevoie. A fost salvat si a venit dupa cateva zile si ne-a multumit. Domnul acesta este un alt caz trist. Si-a ingrijit mama timp de noua ani pe patul de boala. Acum el este foarte bolnav si vine in fiecare zi sa isi ia mancarea.

Cresterea numarului celor care vin la cantina sociala este o consecinta a crizei economice?
In mod cert. Acuma, exista in statistica noastra, pentru ca noi incercam sa si intelegem fenomenul social. Exista mai multe explicatii, de exemplu exista o categorie care ei sunt saraci dintotdeauna. Sunt abonati care sunt la cantina sociala din 1996. Eu sunt din 2005 aici, doar. Exista aceasta categorie. Vormbim de oameni  care sunt saraci de cand se stiu ei, deci sunt neputinciosi, nu se pot descurca nicicum. Lucreaza cu ziua. Marea majoritate sunt comasati, ca locatie, in zona Kuncz, acolo sunt oameni foarte saraci. O alta categorie sunt cei care sunt afectati de inchiderea fabricilor, redimensionarea organigramelor unor institutii. De exemplu, un caz  este cel in care domnul este inginer si sotia fost functionar.

Deci sunt si intelectuali care vin…
Sunt si intelectuali. O sa va surprinda, in adapostul de pe strada Invatatorului avem un domn care mananca in continuare la cantina, are Facultatea de Drept. Fata lui este studenta la Medicina in Timisoara, i-am cerut permisiunea sa o contactez pentru ca niciun copil nu cred ca poate sa accepte in constiinta si in memoria lui ca tatal sa doarma in strada. El a zis ca nu vrea sa imi dea acceptul sa contactez fata, eu m-as fi dus sa vorbesc cu ea, sa putem sa facem mai mult decat facem pentru dansul si este bolnav barbatul, are un singur plaman. Mi-a zis „Fata mea nu stie ca sunt in strada si ca sunt in Timisoara. Am venit aici sa fiu macar sufleteste mai aproape de ea„. Sunt cazuri triste. Dupa aceea mai sunt cei care si-au pierdut locuintele in urma tranzactiilor cu bancile, o alta parte sunt din familii destramate. Cele mai dureroase sunt cazurile cand parintii ajung in strada si copiii uita de ei.

Oamenii care vin aici au problemele lor, cantina sociala ce probleme are?
Avem si noi probleme. De vreo patru ani incoace, bugetul este compus din mai multe bugetele pentru ca niciodata nu ni se aproba bugetul pe tot anul. De exemplu acum avem buget aprobat, mai putin ultimul trimestru, insa se va rezolva la rectificare. In aceste conditii, ni se intampla sa fim luni de zile datori la furnizori. Acum reevaluam toate dosarele si eu ma duc personal, in calitate de director, sa terminam aceste reevaluari pentru a vedea daca s-au produs modificari in viata oamenilor, desi ei trebuie sa ne anunte in 48 de ore daca s-a produs o modificare in viata lor.

Ce proiecte aveti pentru viitorul cantinei sociale?
Noi avem acel proiect care a fost destinat oamenilor care traiesc in strada. Acum pot sa va spun  cu bucurie si mandrie ca se va realiza, pentru ca in data de 1 aprilie domnul primar a semnat contractul de finantare, deci s-au demarat practic procedurile.

Unde ar urma sa se construiasca acest centru?
Aici, la noi la sediu. Va avea o capacitate de 50 de locuri, chiar daca in strada sunt 800 de oameni. Nu ar fi suficient, dar ar fi un tub de oxigen.

Rating

  • 8comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. A fost si ramane o doamna a Timisoarei pentru care am toata consideratia. A ajutat multa lume necajita. Felicitari doamna pentru tot ce faceti.
    Mihnea

  2. Mah, da asa ceva n-am mai pomenit, cata rautate si nestiinta! Doamna chiar e o doamna, a facut ffff multe pt nevoiasi, si acu copiii strazii si familiile amarate o apreciaza inca de pe cand era directoare la protectia copilului. Nu are ea nevoie de mancarea saracilor, ca are ce-i trebuie. Iar sotul numai e demult alcoolicul ala, are un adevarat domn langa ea…

  3. faceti si voi ceva pentru orasul asta , nu stiti decat sa va asundeti dupa anonimat si sa bati cu bidineaua. Urat!

    • firal a dreacu’ pavelciuce ca ti dai advucat icishea, stai ma in banca tea sau cunva lucrez la cantina undei doamna administratoare? hai?
      si in plus abar nai sa scrie rumanste. mars la scoala

  4. maaaaaaa Violetu
    vez ca tie curentez. repetent ieste tu si cu cin tio fekut. golane

  5. nah ca nu mai scrie nimeni icisha pi forum cu doamna de cantina saracilor. gata vatz balacarit di tot forumistilor, hai????????????
    pavelciuce pavelciuce…sa tzo trag…ca furi carnitza de la cantina sho duci la gagica tea din plopi. vez ca afla nievasta si aia cum ii unguroane tie scopeshte si te lasa fara outze.

  6. az am muncat la cantina lu doamna admistratoare cojan un crumpi papricas prima intai so avut si carne. sai deie dumniazau sanatace lu doamna ca nie face papa bun. da am vrea sa ne deie odata si zupa da gaina da casa cu taitai si felu doi purcel la cuptior cu crumpi noi si salata de crastavetz cu maran. si la disert torta teramizu.

  7. UN APEL UMANITAR,catre or-ce suflet de om. SUNT MIHAI FERARU 56 ANI F F BOLNAV CU MAI MULTE BOLI F INCURABILE, PE PRIMUL LOC ESTE DIABETUL ZAHARAT CU COMPLICATII,infarct miocardic de 2 ori, accidente vasculare din trunchiul cerebral de 2 ori,,paralizie,, Da am pensie de invaliditate de 638 lei lunar,din care platesc 340 lei 2 rate la 2 banci in fiecare luna pana-n anul 2016 luna septembrie, sunt persoana cu handicap, intradevar nu platesc insulina, dar la siofor mai platesc ceva, ptr ca consum si siofor de 850 de 3 ori pe zi, plus fac 80 unitati insulina lantus ora 21 zilnic, sotia este f f bolnava cardio-vascular, ostroporoza si reumatologic, sotia nu are nici-un venit, avem si un copil de 9 ani, foarte greu traim IN ZIUA de azi , nu avem pamant nici animale si nici alte venituri, de aceea va roog daca vreti si daca puteti ajutati-ne chiar si un colet cu ceva alimente near prinde foarte bine, ori-ce ajutor sub ori-ce forma la noi va fi bine venit, ne vom ruga lui Dumnezeu ptr sanatatea si binele dvs, ducem lipsa de lemne ptr foc, mancare,medicamente chiar si un pat near fi de folos,,adresa mea este: mihai feraru oficiul postal nr 1 vaslui casuta postala 95 loc vaslui, cont deschis la banca: raiffaisen bank Romania nr ro93rzbr0000060001059026 in lei ,cod swift: RZBRROBU. tot feraru mihai, tel 0040761887298, Dumnezeu sa va rasplateasca,,A-R…si-n euro cont tot la banca de mai sus nr ro72rzbr0000060004438690 . sau wisternunion