Rochia purtata de Kate Middleton la intalnirea cu Michelle Obama, confectionata langa Bucuresti cu 15 lire sterline

Rochia a costat mai putin de 15 lire sterline la confectionare. Lantul de magazine Reiss este una dintre marcile favorite ale ducesei. Dupa ce a purtat rochia la intalnirea cu Barack si Michelle Obama, cererea pentru rochie a explodat, ceea ce a facut ca site-ul firmei sa cedeze si toate rochiile din stoc sa fie vandute in 24 de ore.

Rochia purtata de Kate Middleton la intalnirea cu Michelle Obama, care a atras numai laude de la stilisti si a disparut de pe rafturi in 24 de ore, a fost confectionata langa Bucuresti, intr-un atelier unde angajatele sunt prost platite, relateaza Daily Mail.

Rochia a costat mai putin de 15 lire sterline la confectionare. Lantul de magazine Reiss este una dintre marcile favorite ale ducesei. Dupa ce a purtat rochia la intalnirea cu Barack si Michelle Obama, cererea pentru rochie a explodat, ceea ce a facut ca site-ul firmei sa cedeze si toate rochiile din stoc sa fie vandute in 24 de ore.

Insa toata aceasta stralucire este departe de conditiile grele in care lucreaza femeile din Bucuresti care au confectionat rochia, comenteaza Daily Mail. Cele 170 de angajate ale firmei de textile Rimcor Ex lucreaza intr-un atelier cu gratii la geamuri, ziduri inalte si garduri din metal, la periferia Capitalei.

Atelierul se afla aproape de o localitate de romi, care anul trecut a devenit cunoscuta in intreaga lume pentru ca de acolo venea una dintre cele mai tinere mame din lume.

O angajata a declarat ca salariul de 168 de lire sterline este peste salariul minim din Romania, insa, potrivit Institutului national de statistica, este cu 22 de lire sterline sub salariul mediu net pentru industria textila din Romania.

O alta angajata a atelierului a descris conditiile ca fiind bune. „Este normal. M-am obisnuit”, spune ea. insa femeia a adaugat ca, vara, temperatura in atelier ajunge la 30 de grade Celsius. Atunci, angajatele au dreptul la o pauza suplimentara de jumatate de ora.

Expertii spun ca, in conditiile in care atelierele de acest gen din Bangladesh si India sunt acum ocolite de firmele care se respecta, companiile se orienteaza spre estul Europei.

Angajatele de langa Bucuresti nu stiau cine este Kate Middleton. Cand li s-a aratat fotografia lui Kate alaturi de Michelle Obama la Palatul Buckingham, o angajata a spus: „Este frumos ca un lucru mic pe care il fac aici ajunge intr-o sala de bal, undeva in lume”.

Proprietarul atelierului, Ioan Palea, a spus ca a primit o inspectie de la Ministerul Muncii, care a conchis ca totul este in regula. Insa Greg Muttitt, de la asociatia antisaracie War on Want, spune: „Kate Middleton sustine moda britanica – din nefericire, in detrimentul muncitorilor din strainatate”. „Daca ea vrea cu adevarat sa sustina moda britanica, ar trebui sa verifice ca oamenii care ii fac hainele castiga un salariu decent”, subliniaza el.

Si Sharan Burrow, de la un sindicat important, spune ca societatile straine care cumpara din Romania ar trebui sa se asigure ca oamenii care fac produsele sunt tratati corect.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.