RO Concept OSCAR – de 5 ani partenerul tau de franciza

Luna aceasta se implinesc cinci ani de când suntem partenerii de business ai celor care vor să își deschidă o benzinărie în franciză. RO concept OSCAR a reprezentat pasul natural al intrării OSCAR Downstream în zona B2C, ducând astfel valorile și calitatea carburanților OSCAR în segmentul benzinăriilor independente.

RO concept OSCAR este un brand conceput și implementat ca o prezență modernă și prietenoasă cu șoferii, ce include carburanții OSCAR – ACTIS și FORTIS, dar și avantajele portofoliului de carduri B2B OSCAR și suportul operațional și tehnic asigurat de o echipă de profesioniști. Calitatea carburantului este garantată de lanțul logistic integrat propriu al OSCAR – Import – Transport – Stocare – Aditivare – Distribuție.

În prezent, rețeaua de benzinării RO concept OSCAR a ajuns la 70 de stații, prezente în 32 de județe din țară.

Drumul bun începe cu tine – este promisiunea brandului. RO este o stație modernă ce pune în prim plan nevoile șoferului. Când pornești la drum, ai nevoie de cineva pe care să te bazezi în orice situație, ca într-o familie: să-ți ofere un carburant de calitate, o cafea și o vorbă bună.

Ne-am propus pentru brand-ul RO concept OSCAR o dezvoltare rapidă, sustenabilă și avantajoasă pentru toți cei care au în vedere intrarea într-o franciză de carburant. Partenerii noștri au la dispoziție un model de afaceri cu performanțe dovedite și un plan de promovare bine pus la punct, sprijin în extinderea numărului de clienți și a vanzării, un ansamblu de standarde, regulamente, proceduri, tehnici de vânzare, software specific, strategii de promovare a Francizei, toate acestea cuprinse într-un manual detaliat al francizei RO.

Serviciile și produsele disponibile în rețeaua RO sunt în permanentă dezvoltare și optimizare pentru a fi în pas cu nevoile fiecărui șofer. De la carburantul de calitate, la cafeaua bună care te însoțeste la drum, până la amabilitatea și caldura cu care ești întampinat de personalul din stații.

Despre OSCAR

OSCAR Downstream, companie parte din grupul antreprenorial Alfa Group, aflată pe piața de oil & gas din 2001, este cea mai mare companie independentă de distribuție de carburant din România și în top cinci jucători din piața autohtonă. În ultimii ani a derulat un program accelerat de îmbunătățire a infrastructurii logistice, ajunsă în prezent la peste 65.000 mc în cele 7 depozite OSCAR, cât și de creștere a capacității de livrare către parteneri, extinzând în mod constant flota de autocisterne, până la 77 în prezent.

Rețeaua de benzinării a ajuns în prezent la 101 stații: 70 de benzinării în franciză, sub brandul RO concept OSCAR, și 31 de stații proprii dedicate segmentului de clienți B2B sub brandul DIESELpoint Access. Povestea benzinăriilor în franciza RO a început în toamna anului 2017 și a crescut constant, ajungând după 5 ani la 70 de benzinării RO, răspandite la nivel național.

Portofoliul OSCAR are în prim plan furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuție variate: vânzare en-gross, stații de incintă OSCAR DIESELpoint, cardurile de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii și fiecărui client în parte – și B2C prin franciza RO. Portofoliul de carburant este completat de benzină, OSCAR având în prezent 3 mărci proprii de carburant.

Website: https://www.oscars.ro/

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

loading...